Cel puţin aşa susţine preşedintele asociaţiei Berarii României, Jan Derck van Karnebeek, totodată şi director general Heineken România. El susţine că, în pofida percepţiei generale, un astfel de eveniment nu creşte spectaculos vânzările producătorilor de bere.
Nici Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud şi nici lunile caniculare de vară nu au avut capacitata de a opri declinul pieţei de bere din România. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, consumul de bere a scăzut cu 11%.
Criza a afectat şi piaţa berii din România şi a determinat schimbări ale obiceiurilor de consum ale românilor, o parte dintre aceştia ieşind mai puţin în oraş, alegând varianta consumului acasă. „Românii au continuat şi în acest an să aibă un comportament de consum conservator, perspectiva adâncirii recesiunii economice punând şi mai multă presiune pe bugetele personale”, a declarat Jan Derck van Karnebeek.
Viitorul este plin
Totuşi, reprezentantul asociaţiei producătorilor de bere din România este optimis în ceea ce priveşte viitorul pieţei de profil, chiar dacă este rezervat la capitolul pronosticuri. „Românii sunt învăţaţi să iasă cu prietenii , cu familia la o bere, aşa că, nu ne temem pentru businessul nostru”, a declarat van Karnebeek.
Nici vremea nu a împulsionat vânzările de bere în primul semestru, ea fiind în general mai rece şi ploioasă. "Este greu de apreciat în acest moment cum va evolua sectorul berii până la finele anului. Pe lângă obiectivele de menţinere a sectorului, vom continua promovarea culturii berii în România, precum şi educarea consumatorilor privind consumul responsabil de bere", a adăugat van Karnebeek.
Piaţa berii din România a scăzut anul trecut cu 13%, revenind la cifrele înregistrate în 2006, adică la un volum de 17,6 milioane de hectolitri.
Membrii asociaţiei (Bergenbier, Heineken România, Romaqua Grou