Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediul de maternitate, motiv de dispută la nivelul Uniunii Europene

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Europarlamentarii vor ca tinerele mame să stea în concediu 20 de săptămâni, fapt care i-a pus pe jar pe guvernanţii britanici. Sursa: Razvan Valcaneantu

Aceştia susţin că o asemenea măsură ar aduce prejudicii bugetului de stat de ordinul miliardelor de lire sterline, notează EUobserver.

''Amendamentele privind concediile de maternitate şi paternitate ar putea costa până la 2,4 miliarde de lire sterline (2,7 miliarde de euro). În prezent, cheltuim circa 2 miliarde de lire, deci costurile se vor dubla", a declarat un oficial britanic, sub protecţia anonimatului.

Peste o săptămână membrii Parlamentului European vor discuta amendamentele aduse unei legi votate în 1992, care le permite mamelor să beneficieze de concediu de maternitate timp de 14 săptămâni, perioadă în care primesc sume minime, calculate conform graficelor aferente concediilor medicale. Dacă europarlamentarii vor da undă verde amendamentelor, atunci tinerele mame vor putea sta în concediu de maternitate cel puţin 20 de săptămâni, perioadă în care vor beneficia de 100% din ultimul salariu lunar sau salariu lunar mediu, iar taţii vor putea petrece două săptămâni alături de bebeluşii lor.

Comisia Europeană a propus prelungirea concediilor de maternitate la 18 săptămâni. Comisarul european Viviane Reding i-a avertizat pe europarlamentari că statele member ar putea fi puse în situaţia de a suporta costuri foarte mari ca urmare a aplicării propunerilor lor.

Iniţial, plenul Parlamentului trebuia să se pronunţe în luna martie, după ce propunerile fuseseră discutate la nivel de comisii. Votul final a fost amânat, pentru a se realize un studiu de impact, după ce criticii au avertizat că mediul de afaceri va fi nevoit să suporte noi poveri, când deja este grav afectat de criza economică.

Cei care susţin proiectul au motivate că noile măsuri vor contri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°