Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorandumul privind programul multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor români, semnat la Bucureşti

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Doru Costea, secretar de stat pentru afaceri globale a semnat astăzi, 13 octombrie 2010 în numele Guvernului României, Memorandumul cu privire la continuarea „Programului multianual de formare în limba franceză în administraţia românească", în perioada 2010 - 2012, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanţi ai misiunilor diplomatice francofone acreditate la Bucureşti, precum şi ai instituţiilor publice din România care au beneficiat acest program. Memorandumul a fost co-semnat de Henri Paul, Ambasadorul Franţei la Bucureşti în numele Republicii Franceze şi Fabienne Reuter, Delegata Comunităţii franceze din Belgia. De asemenea, din partea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) la ceremonie a participat Stephane Lopez, responsabil al Programului „Franceza în viaţa diplomatică şi în funcţia publică internaţională". „Experienţa profesională dobândită de funcţionarii noştri în cadrul specializat al cursurilor oferite graţie acestui program a fost una semnificativă, reprezentând un aport important în sensul deschiderii de noi perspective în activitatea profesională. Evoluţia acestui plan a depăşit aşteptările noastre şi suntem încrezători în dezvoltarea lui viitoare" a declarat secretarul de stat, Doru Costea. „Creşterea semnificativă a numărului de beneficiari ai acestui Plan, din 2004 până în prezent, demonstrează implicarea partenerilor angajaţi în desfăşurarea Planului şi interesul funcţionarilor români de a se specializa în limba franceză," a subliniat oficialul român. La rândul său, ambasadorul Franţei, Henri Paul, a evidenţiat rolul limbii franceze, atât ca vector de comunicare în plan internaţional, cât şi instrument de cunoaştere, în consolidarea multilingvismului şi a diversităţii culturale. Proiectul derulat în România se înscrie în cadrul programului OIF „Franceza în Uniunea Europeană", ca parte a strategiei de consolidare a s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°