Conducerea Camerei Deputaţilor nu s-a putut întruni, miercuri, pentru a şaptea oară consecutiv din cauza lipsei de cvorum, deputaţii PSD şi PNL continuând să boicoteze lucrările forului de conducere al acestei Camere. După ce au aşteptat în sala de şedinţă aproximativ un sfert de oră sosirea colegilor din opoziţie, deputaţii PDL au constatat că Biroul permanent al Camerei nu se putea întruni în cvorum de lucru.
Democrat-liberalul Ioan Oltean şi-a exprimat speranţa că deputaţii PSD şi PNL vor participa la următoarea şedinţă, care este programată pentru luni: "Poate până atunci Cel de sus le dă mai multă înţelepciune ca să realizeze că nu au niciun fel de motiv serios pentru a bloca activitatea parlamentară, că chiulul parlamentar s-a desfăşurat suficient de mult în timp şi că este cazul să vină la activitatea de zi cu zi a Biroului şi a plenului Camerei Deputaţilor".
Oltean a precizat că pe masa de lucru a Biroului permanent se află un număr de aproximativ 140 de proiecte de lege şi iniţiative legislative care trebuie să fie transmise la comisiile de specialitate pentru raport. Potrivit democrat-liberalului, se ia în calcul posibilitatea ca plenul Camerei să preia această atribuţie a Biroului. Oltean a precizat că ar trebui să fie modificat Regulamentul forului legislativ, altfel existând riscul să fie blocată activitatea atât la nivelul comisiilor, cât şi la nivelul plenului.
Conducerea Camerei Deputaţilor nu s-a putut întruni, miercuri, pentru a şaptea oară consecutiv din cauza lipsei de cvorum, deputaţii PSD şi PNL continuând să boicoteze lucrările forului de conducere al acestei Camere. După ce au aşteptat în sala de şedinţă aproximativ un sfert de oră sosirea colegilor din opoziţie, deputaţii PDL au constatat că Biroul permanent al Camerei nu se putea întruni în cvorum de lucru.
Democrat-liberalul Ioan Oltean şi-a exprimat speranţa