Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să-i credem pe cei care ne zic să dăm banii pe SIF-uri?

Publicat in Curierul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Raiffeisen Capital & Investment recomandă cumpărarea titlurilor SIF, fixând preţuri-ţintă între 37% şi 216% peste cele din piaţă

În perioada de efervescenţă bursieră, investitorii aveau "buy" şi la un euro pe titlu

Cine a mers atunci pe mâna RCI consemnează pierderi de 60-75%

Analiştii Raiffeisen Capital & Investment par a fi jurat dragoste eternă titlurilor SIF. Dacă în anii 2006-2007 recomandau achiziţionarea acestor acţiuni la preţuri în jurul valorii de un euro, acum invită din nou investitorii la cumpărare. Toate cele cinci acţiuni SIF de la cota BVB au primit "buy" din partea RCI, preţurile-ţintă fiind fixate cu minim 37% peste cotaţia de piaţă. Raportul Raiffeisen a fost dat publicităţii într-un moment în care, în lipsa volumelor, pragul de rezistenţă de la 24.000 pe BET-FI, indicele care măsoară evoluţia acestor titluri, nu poate fi trecut.

Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au cel mai mare potenţial de creştere, în opinia analiştilor RCI, care au stabilit un preţ-ţintă de 2,04 lei, de peste două ori mai mare decât cea mai recentă cotaţie de la bursă, de 0,645 lei, potrivit unui raport de analiză al companiei de brokeraj citat de Mediafax. Pe următoarele două locuri în funcţie de potenţialul de creştere sunt titlurile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Banat-Crişana (SIF1). Astfel, pentru a atinge preţul-ţintă, de 1,02 lei, acţiunile SIF Transilvania trebuie să avanseze cu 75,8%. Totodată, titlurile SIF1 ar putea creşte cu 67,5%, pentru a ajunge la cotaţia estimată, de 1,91 lei. Analiştii Raiffeisen au stabilit preţuri-ţintă de 1,83 lei şi, respectiv, 2,04 lei, pentru acţiunile SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5). Astfel, titlurile SIF2 au un potenţial de creştere de 52,5%, iar titlurile SIF5 ar mai urma să avanseze cu 36,9%.

Povestea cu BCR este reluată

În anii 2005-2006 aprecierea furibundă a cotaţiilor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°