De câteva zile privesc uluit intervenţiile televizate ale brokerilor şi managerilor de fonduri de investiţii de peste Ocean, care spun că achiziţiile de acţiuni în piaţa americană în momentul de faţă reprezintă o oportunitate care nu trebuie ratată. Convinşi că scenariul unei recesiuni în formă de "W" este scos din calcule, "taurii" de pe Wall Street spun că datele fundamentale justifică intrarea la cumpărare chiar şi pe actualele paliere de preţuri.

Criza pare a fi fost dată uitării, deşi toţi factorii care au dus la declanşarea ei şi în primul rând datoriile excesive sunt în continuare în picioare. Sunt comentarii mai nuanţate care preiau expresia "incertitudine neobişnuită" a şefului Rezervei Federale Americane Ben Bernanke, dar şi acelea conţin invitaţii de intrare la cumpărare.

Totuşi, uitându-ne la indicatorii clasici de analiză fundamentală vedem că titlurile de la New York Stock Exchange sunt supraevaluate. În orice caz, indicatorii respectivi sunt la niveluri pe care se plasează de obicei în perioade de maxim al pieţei şi nicidecum nu pot fi asociaţi zonelor de acumulare. Randamentul dividendelor de 2%, 3% sau 4% este apropiat de minime istorice după toate eforturile companiilor americane de a reduce din costuri. La aceste niveluri, cumpărarea de acţiuni îşi pierde sensul de investiţie, fiind mai apropiată de conceptul de plasament: "Hai să îmi parchez şi eu undeva banii, că oricum nu am unde să obţin câştiguri importante!".

Cu toate că randamentul dividendelor este foarte mic în raport cu riscul asociat unei investiţii în acţiuni, invitaţiile la cumpărare sunt însoţite de argumentaţii foarte meşteşugite: "Decât să bagi banii în bancă la dobândă 0% sau să îi plasezi în bonuri de tezaur cu yield-uri la minime istorice, mai bine cumperi acţiuni cu randament al dividendului de 3-4% urmând să beneficiezi şi de posibilitatea de apreciere a tit