Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiune printre instructorii auto. Independenţii sunt obligaţi să facă încasări numai prin intermediul şcolilor de şoferi.

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Peste 40 de instructori auto care lucrau pe cont propriu sunt revoltaţi că nu mai au voie să încaseze bani direct de la cursanţi şi acuză autorităţile că îi supun la dublă impozitare.

Somaţia trimisă de Autoritatea Rutieră Română (ARR) a fost argumentul care i-a grăbit pe instructorii particulari să se înscrie în Asociaţia Naţională a Instructorilor Auto (ANIA). „Problema principală este că instructorii auto autorizaţi nu mai sunt lăsaţi să încaseze valoarea prestării serviciilor de pregătire practică direct de la cursanţi iar banii trebuie să îi încaseze o Şcoală. Apare astfel o impozitare dublă pentru că ei, ca persoane fizice, plătesc taxe şi impozite la ANAF iar din suma respectivă care le mai rămâne mai lasă două, trei milioane vechi în casieria şcolii”, declară Constantin Mărciulescu, şeful ANIA.

Conform prevederilor legii invocate de ARR, pentru a putea să îşi continue activitatea, instructorilor nu le rămâne decât să încheie un contract de prestări servicii cu o şcoală, în baza cărora să li se deconteze orele de practică. „După ce că eu îi duc client şcolii, aceasta încasează de la elev o anumită sumă, din care mie îmi revine doar o parte. Reţine şi o altă sumă, în contul dărilor la stat. Eu, după ce încasez banii pentru orele practice, plătesc încă o dată la stat, impozit pe venit. Păi unde o să se ducă banii aceştia dacă sunt impozitaţi de două ori?”, se plânge Nicolai Morteci, reprezentantul în Buzău al Asociaţiei Instructorilor.

Instructorii cred că măsura este luată numai pentru a favoriza şcolile de şoferi. „Şcolile sunt plătitoare de TVA, instructorii, persoane fizice autorizate, nu sunt plătitoare de TVA. Deci, dacă dacă şcoala încasează suma respectivă, instructorii devin automat plătitori de TVA. Aici este vorba despre o aşa zisă inginerie financiară. Ştim că TVA-ul este deductibil şi recuperabil, deci dacă îl investeşte în fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°