Faptul să se înmulţesc mall-urile e semnificativ în mai multe privinţe. Dar tot atât de semnificativ e şi faptul că se înmulţesc covrigăriile. Şi nu numai că se deschid zilnic covrigării, dar acestea tind să impună şi o teorie a covrigului.
Cunosc rafinaţi ai covrigului care nu cumpără decât renumiţii covrigi de Buzău, deşi renumiţii covrigi de Braşov sunt la fel de renumiţi. Că şi producţia de Eugenia a marcat o diversificare regională, care a dus la radicalizarea opţiunilor, e altă poveste. Unii reuşesc să facă o legătură cauzală între renaşterea covrigului şi renaşterea Eugeniei. Un domn cu o pensie mică, dar vioaie, mi-a dezvăluit o taină de piaţă: cine preferă covrigii de Buzău refuză din raţiuni politice Eugenia de Harghita. Eugenia de Harghita, prin urmare, face jocul ungurilor mai bine ca UDMR-ul pentru că îl face zilnic şi mai ieftin decât cârnaţii de Miercurea Ciuc.
În 1991, la New York, am aflat că nu dolarul certifică stabilitatea economiei, ci oul. Cât timp omleta şi cafeaua de dimineaţă costă un dolar, mi-a zis un român cu opt falimente la activ şi toate reuşite, e bine în America. Tot atunci mi s-a spus că salariul minim garantat pe oră suportă un echivalent stabil de un deceniu în ouă. În 1991, cu cinci dolari şi cincisprezece cenţi, cât se plătea cel mai prost ora pe contract, puteai să cumperi cincizeci şi unu de ouă şi jumătate. Guvernul Boc a adus economia românească într-o etapă istorică în care covrigul, ca etalon monetar, tinde să înlocuiască leul. Venitul minim garantat, socotit în covrigi, defineşte mai sigur şi pe înţelesul tuturor condiţia individului. Mai bine zis, condiţia lui de piaţă. Leafa premierului e de circa opt mii de covrigi. Ea creşte la zece mii dacă e echivalată în covrigi de producător sau la preţul pe piaţa neagră a covrigului. Şi chiar mai mare, când e so
