Presa americana a lansat un torent de critici la adresa General Motors pe motiv ca in toate materialele de presa denumeste Chevrolet Volt ca fiind "masina electrica", desi modelul care se va lansa in noiembrie pe piata din SUA dispune si de un motor termic care-i extinde considerabil autonomia. Cateva publicatii au mai scris ca GM a dezinformat cand a spus ca la Volt, rotile sunt mereu actionate de motorul electric, deoarece la viteze de peste 110 km/h intervine si motorul termic. GM a contestat aceste lucruri si sustine ca doar motorul electric conduce rotile.
General Motors a comunicat masiv in ultimii trei ani pe subiectul Chevrolet Volt, prezentand masina ca fiind "extended-range electric vehicle", adica o masina electrica ce dispune de autonomie extinsa, si nu masina hibrida stil Toyota Prius care poate merge numai cativa kilometri cu motorul electric ce nu actioneaza niciodata direct rotile.
Insa, Chevrolet Volt dispune de doua motoare electrice care ofera o autonomie extinsa de 60 km, dupa care intervine motorul de 1,4 litri pe benzina care functioneaza pe post de generator si incarca bateriile ce dau energie motorului electric. Motorul electric are astfel un rol mult mai important decat la hibride precum Prius, insa nu la fel de important precum la masinile 100% ELECTRICE cum ar fi Nissan Leaf, Renault Fluence sau Tesla Roadster.
Tocmai de aceea, noteaza Bloomberg, citand analisti din piata, GM are o problema de comunicare fiindca a tot spus ca Chevrolet Volt este o masina "electrica" desi ea este apropiata ca si concept de un hibrid incarcabil la priza (plug in hybrid).
Enno Fuchs, seful proiectului E-Mobility de la Opel, admitea intr-un interviu acordat HotNews.ro la salonul auto de la Paris ca din punct de vedere tehnic, masina produsa de GM care va fi vanduta sub numele Opel Ampera in Europa, este practic un hibrid "i