Băncile din multe ţări emergente ale Europei Centrale şi de Est par să fie în curs de însănătoşire după o recesiune profundă şi dureroasă, dar în România, unul dintre cele mai sărace state din regiune, instituţiile financiare încă se mai lupta pentru a vedea dincolo de un munte de credite cu probleme, se arată într-un articol apărut marţi în publicaţia britanică 'Financial Times'.
Câţiva ani de creştere economică semnificativă, alimentată de creditele ieftine, s-au încheiat anul trecut, după ce bula din sectorul imobiliar s-a mistuit iar economia României s-a contractat cu 7,1%. Acum, măsurile de austeritate implementate conform prevederilor acordului stand-by de 20 miliarde de euro (27,7 miliarde de dolari) semnat cu FMI vor provoca iarăşi o contractare a economiei de 1,9% în acest an, întârziind redresarea până în 2011.
În condiţiile în care creditele neperformante continuă să crească, renta rentabilităţii financiare a sectorului bancar continuă să alunece în teritoriu negativ în trimestrul doi din 2010, ceea ce înseamnă că instituţiile trebuie să pună deoparte mai mulţi bani pentru provizioane. Rata împrumuturilor neperformante a urcat la 17,8%, faţă de 11,8% în urmă cu un an.
Persoanele fizice care au contractat credite au probleme cu plata datoriilor, obligând băncile să reeşaloneze calendarul achitării ratelor, şi există temeri privind posibile efecte ale scăderii preţului proprietăţilor luate ca garanţie. Dar bancherii susţin că problema reală rămâne sectorul corporatist, în special la întreprinderile mici şi mijlocii, care au dificultăţi la achitarea ratelor deoarece statul nu-şi achită la timp datoriile.
România nu este Grecia
'Încă vedem unele probleme cu întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt expuse la problema fluxului de numerar (cash flow). Dar restanţele trebuie plătite de stat, ca parte a a