Tribunalul Olt l-a condamnat pe minor la patru ani de închisoare, iar procurorul Eugen Iacobescu a făcut apel, cerând o pedeapsă mai aspră. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat la şase ani de închisoare, iar minorul a făcut din nou recurs. Ieri, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecare.
Ionuţ Viorel Popa, adolescentul de 15 ani, din comuna olteană Tătuleşti, care în urmă cu un an şi-a ucis prietenul, pe Adrian Nicolae F., de şapte ani, din Piteşti, a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Craiova la şase ani de închisoare cu executare. Cazul minorului a ajuns pe masa judecătorilor doljeni, după ce Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpat la patru ani de închisoare. Atât minorul, cât şi procurorul de caz, Eugen Iacobescu, au făcut apel la Curtea de Apel Craiova. „Minorul a cerut o pedeapsă mai mică, iar procurorul una mai mare. A fost admis apelul procurorului, iar pedeapsa s-a majorat la şase ani. De asemenea, inculpatul are de plătit părţii vătămate daune de 50.000 de lei”, a declarat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.
Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova
Minorul a făcut din nou recurs, iar ieri dosarul a fost înaintat de reprezentanţii Curţii de Apel Craiova Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecare. “De data aceasta a făcut apel numai minorul, care cere în continuare o pedeapsă mai mică”, a precizat judecătorul Aurel Ilie.
Riscă până la 10 ani de închisoare
Potrivit acestuia, minorul este anchetat pentru omor şi riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 şi 10 ani de închisoare. Arma cu care a fost ucis copilul aparţine tatălui agresorului, Marian Popa, care o deţine legal. Cei doi copii se aflau acasă la inculpat, când acesta a luat puşca tatălui şi, din greşeală, spune el, l-a împuşcat pe băiatul de şapt