Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid despre copiii şi tinerii abandonaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Un ghid de bune practici în domeniul abilităţilor de viaţă independentă va fi lansat la Giurgiu de o asociaţie în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul(DGASPC) Giurgiu anunţă că ghidul, realizat împreună cu Asociaţia "Sfântul Stelian", va contribui la creşterea capacităţii ONG-urilor şi a instituţiilor publice de a furniza servicii eficiente în beneficiul copiilor institutionalizaţi, venind în sprijinul instructorilor de educaţie şi celorlalţi specialişti care lucrează în sistemul de protecţie a copilului.

Proiect de lungă durată

Elaborarea acestui ghid se înscrie în cadrul proiectului "Pe cont propriu-pregatire pentru viaţă a copiilor şi tinerilor în abandon familial", proiect finanţat de Uniunea Europeană şi derulat pe parcursul a 10 luni, în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2010”, este specificat într-un comunicat al DGASPC Giurgiu.

În document mai este precizat că obiectivele proiectului au vizat în primul rând, pregătirea pentru viaţă prin stimularea abilităţilor de autonomie personală şi socială a 60 de copii cu abandon familial din casele de tip familial din judeţul Giurgiu.

De asemenea, s-a urmărit constituirea unei reţele de parteneriat public- privat care să aplice o metodololgie eficientă de lucru pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă la copiii şi tinerii abandonaţi, creşterea gradului de calificare a resurselor umane implicate în protecţia copiilor institutionalizaţi.

Ghidul va fi publicat în luna noiembrie şi va cuprinde o clasificare a abilităţilor de viaţă independentă pe care un copil le poate dobândi într-o instituţie de ocrotire, alături de metode inedite de stimulare a acestor abilităţi de viaţă la copii, dar şi de monitorizare a lor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 15 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 49 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 10, mai mică decât în 2019 / Unde s-a votat cel mai mult

HotNews acum 16 minute
Până la ora 10.00 au votat la alegerile prezidențiale, în țară și în străinătate, aproape 1.3 milioane de oameni, potrivit datelor AEP. Prezența în țară la ora 10 în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost 5.83%, față de 6.89% în 2019, potrivi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 39 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°