Deznodământ nesatisfăcător la meciul dintre Serbia şi Italia. Partida a fost întreruptă din cauza atitudinii violente a suporterilor. Serbia va pierde meciul cu 3-0 la „masa verde", dar riscă acum şi suspendarea din competiţiile internaţionale, întrucât violenţele au la bază situaţia politică din Kosovo.
UPDATE „A fost un atac la adresa statului, iar statul trebuie să rezolve această problemă. Nu a fost un atac doar asupra fotbalului sârb, ci asupra întregii Serbii şi asupra lumii fotbalului. Este o ruşine. Am simţit presiunea fanilor timp de două zile la Genova, în jurul hotelului. Ieri, (n.r. luni), poliţia sârbă şi federaţia noastră au informat poliţia locală cum că în Italia se aflau suporteri violenţi, care doreau să oprească acest meci. Nu s-a făcut însă nimic pentru a se evita ce s-a întâmplat în această seară”, a declarat după incidente preşedintele federaţiei sârbe, Tomislav Karadzici.
Un fost mare internaţional sârb, Savo Miloşevici, a condamnat şi el violenţele provcate de huliganii sârbi în Italia. „Este una dintre cele mai negre zile ale fotbalului sârb. Nu cred că evenimentele astea putea fi generate de antipatia faţă de portar. Lucrurile sunt mult mai serioase şi mai periculoase. În ultimii 20 de ani, statul nu a făcut nimic pentru a stopa aceste violenţe. Vom plăti scump pentru că nu acţionat pentru rezolvarea acesti probleme de la rădăcina ei”, a declarat recordmanul de goluri şi selecţii la naţionala Serbiei.
Principala explicaţie privind acest „atac” al fanilor sârbi provine din zona politică. Steagul Albaniei a fost ars de sârbi în tribune, trimiţând imediat săgeţi la mediatizata şi delicata problemă a independenţei regiunii faţă de Serbia. De altfel, în aceste zile, secretarul de stat american Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte american Bill Clinton, se află în Kosovo pentru a sprijini independenţa provin