Din când în când toţi copiii manifestă un oarecare grad de opoziţionism, mai ales dacă sunt obosiţi, înfometaţi, stresaţi sau supăraţi. Comportamentul ostil şi necooperant devine o problemă serioasă atunci când este atât de frecvent şi constant încât iese în evidenţă în comparaţie cu alţi copii de aceeaşi vârstă şi nivel de dezvoltare şi atunci când afectează viaţa socială, familială şi şcolară a copilului. Prevalenţa tulburării de opoziţie variază între 1,7 – 9,9% cu o medie de 5,5%, iar vârsta de debut se consideră a fi de şase ani.

Cum identificăm opoziţionismul?

Principalele semne şi simptome ale opoziţionismului sunt următoarele: copilul este încăpăţânat, nu acceptă alte puncte de vedere, refuză să facă majoritatea sarcinilor şi activităţilor zilnice, nu acceptă autoritatea părinţilor, se enervează uşor şi îşi pierde controlul, este ursuz, răutacios şi sfidător, adesea îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru popriile lui greşeli. Astfel de stări pot apărea de pildă când îşi doreşte o jucărie de la un alt copil sau când i se ia o jucărie. Supărarea este urmată imediat de atac. Acest comportament este inacceptabil şi sancţionat de ceilalţi copii. Activitatea copilului este particulară – nu are răbdare, este mereu neliniştit. În acest context, concentrarea atenţiei acestui copil este deficitară.

Ce trebuie să facă părinţii?

Ca părinte, este extrem de important să identificaţi motivele pentru care copilul dumneavoastră manifestă un comportament de tip opoziţionist, ca de exemplu: resentimentele şi gelozia, complexele de inferioritate, anxietatea, stresul, depresia şi abuzul de substanţe. Discutaţi cu alte persoane care interacţionează cu copilul pentru a afla dacă acesta manifestă o atitudine opoziţionistă şi faţă de alţi adulţi, când şi cum apare un astfel de comportament. Alegeţi cu grijă domeniile pe care le consideraţi importante (ş