România ar putea fi inclusă în proiectul ruso-italian South Stream. Preşedintele Gazprom, Alexei Miller a semnat, miercuri, 13 octombrie, la Bucureşti, un memorandum de intenţie. Asta nu înseamnă însă automat că Bucureştiul va participa la acest proiect, ci este doar o etapă tehnică de analiză a acestei posibilităţi. Pe de altă parte, Miller anunţă că firma rusă este interesată de crearea unei companii mixte cu Romgaz.
România ar putea fi inclusă în proiectul ruso-italian South Stream. Preşedintele grupului rus Gazprom, Alexei Miller a semnat, miercuri, 13 octombrie, la Bucureşti, un memorandum de intenţie, privind analiza tehnico-economică a posibilităţii ca gazoductul să treacă prin România. Asta nu înseamnă însă automat că Bucureştiul va participa la acest proiect, ci este doar o etapă tehnică de analiză a acestei posibilităţi.
"În urma discuţiilor de astăzi, am semnat un memorandum de intenţie, care prevede o analiză tehnico-economică şi anume ca South Stream să traverseze teritoriul României. Acest proiect se realizează, Gazprom a efectuat deja prospecţiunile în Marea Neagră şi a elaborat studiul de fezabilitate, a făcut studiul ţărilor de tranzit şi pregăteşte concluziile pentru studiul tehnico-economic pentru întregul proiect. Acum suntem în stadiul în care putem să ne gândim la optimizarea proiectului, lucru discutat cu colegii români. Construcţia va începe în 2013, iar primele livrări vor avea loc în 2015", precizează Alexei Miller.
El a discutat la Bucureşti, cu premierul Emil Boc, despre proiectul South Stream de transport al gazelor naturale.
"În prezent, chiar am depăşit perioadele din grafic, lucrăm în devans, iar în privinţa termenului de realizare nu avem nici o îndoială că va fi realizat la timp. Nu există şi nici nu vor fi probleme de finanţare. Noi dispunem de toate resursele financiare. Capacitatea proiectată este de 63 de