De la Einstein incoace se stie ca un ceas aflat in miscare merge mai incet ca unul in repaus. Asa a aparut si paradoxul celor doi gemeni. Unul zboara cu o racheta cosmica, deci cu viteza mare, o perioada mare de timp, in timp ce al doilea ramane pe Pamant. Dupa cateva zeci de ani, cel care a colindat prin cosmos se intoarce si isi gaseste fratele geaman ramas pe Pamant cu mult mai batran. Cu alte cuvinte ceasul celui aflat in miscare a mers mai incet decat al celui ramas in repaus.

Acest lucru s-a putut verifica doar cu obiecte ce se misca cu viteze apropiate de viteza luminii, in general particule la energii inalte, ca cele obtinute la acceleratoarele de particule, cum ar fi cel de la CERN. De curand insa (24 Sept.2010) s-au publicat (Science Vol.329, p.1630) rezultatele masurarii dilatarii timpului pentru miscarea unor obiecte cu viteze obisnuite, de ordinul a 10m/s=36km/h. Evident, de data asta dilatarea timpului nu se masoara in ani ci in fractiuni de secunda. Sa vedem cum s-a facut aceasta determinare.

Grupul de cercetatori C.W.Chou, D.B.Hume, T.Rosenband, D.J.Wineland de la National Institute of Standards and Technology (NIST), Boulder, Colorado, USA, au folosit pe post de „ceas” frecventa f a radiatiei electromagnetice emise de ionul de 27Al+. Aceasta s-a masurat cu ajutorul unui laser, care a produs excitarea tranzitiei 1S0 ßà 3P0, si care la rezonanta are frecventa egala cu cea de emisie a ionului de 27Al+. Un asemenea „ceas” realizat de grupul de cercetatori mai sus amintit, are o precizie de o secunda la 3,7 miliarde de ani.

In acest fel s-au masurat frecventele emise atat de un ion in miscare cat si de unul in repaus. In functie de viteza, care a variat intre 0 – 40m/s, frecventa radiatiei emise de ionul in miscare a scazut fata de cea a ionului in repaus cu o valoare relativa de df / f0 = 10-14 ori pentru viteza de 40m/s (vezi grafic