Egalitarismul ăsta sexual, eu îl numesc mai degrabă "egaliment" sexual, de la stabiliment, adică un loc unde se adună o turmă de indivizi care execută câte ceva, în principiu îşi satisfac nişte nevoi fiziologice: fie că este vorba despre bordeluri, despre cantine sociale sau despre adăposturi pentru cei fără locuinţe, deci chestia asta cu sexele băgate în malaxorul vârstei de pensionare mă calcă pe nervi peste măsură.
Revolta mea se poate traduce şi prin exclamaţia: un NU hotărât tovarăşelor de viaţă! Egalitarismul nu a existat nici în comunism, o ştie foarte-foarte bine o grămadă de lume. Egalitatea de şanse era atunci, să zicem, un deziderat mai aproape de împlinire. Dar azi? În capitalismul pe care ni l-am dorit până la sânge, nici nu mai poate fi vorba despre asta. Egalitatea în drepturi? Păi e fix aceeaşi chestie. Nu există aşa ceva într-o societate ca a noastră, capitalist multilateral dezvoltată. Păi ce facem acum, ne întoarcem de unde am plecat? Ne tragem de şireturi unii cu alţii indiferent de câţi bani spargem prin baruri şi cazinouri? Oho, aşa ceva nu se mai poate.
Nu mă interesează tertipurile ieftine ale unor ipochimene politice, vreau să precizez asta de la bun început. O să mi se precizeze apăsat că egalitatea între sexe e un ideal nobil. E un rahat mare cât casa. Nu există aşa ceva! O femeie e o femeie şi un bărbat e un bărbat. Chestia asta cu egalitatea în drepturi a fost scornită pe când îşi doreau, pe bună dreptate, şi femeile să voteze. Corect! Şi sclavia s-a abolit. Aşijderea: corect! Da' de aici încolo lucrurile au degenerat într-o tâmpenie fără seamăn. Al cărei apogeu a fost atins prin faza asta, că femeile să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, că suntem egali. Păi cum? Un bărbat egal o femeie? Atunci înseamnă că suntem toţi homosexuali sau lesbiene! Fugi d-aci! Nici vorbă. O femeie e o femeie şi un bărbat e un