Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasamentul mondial al egalităţii între sexe: România pe 67, Spania pe 11

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Să fii femeie în Spania presupune ceva mai puţine neplăceri comparativ cu un bărbat decât anul trecut. Spania este pe locul 11 în lume din punct de vedere al egalităţii între sexe, conform ultimului raport asupra diferenţelor între sexe al Forumului Economic Mondial (FEM), scrie Publico. În 2009, Spania ocupa doar locul 17.

România, pe locul 67

Studiul, care se realizează în fiecare an, începând cu 2006, a analizat 134 de ţări, din punct de vedere al protagonismului femeilor, comparativ cu bărbaţii, în patru domenii: economie, educaţie, politică şi sănătate.

FEM o situează pe Spania între primele 20 de ţări din lume cu cele mai mici diferenţe dintre bărbaţi şi femei. Clasamentul este condus de patru ţări nordice: Islanda, Norvegia, Finlanda şi Suedia. România se află pe locul 67 al clasamentului, în urma unor ţări precum Ucraina (63), Bulgaria (50), Moldova (34), Uganda (33), Cuba (24) sau Sri Lanka (16). Anul trecut, ţara noastră s-a situat pe locul 70, la fel ca în 2008.

"Mai multă egalitate între bărbaţi şi femei, mai multă prosperitate"

"Diferenţele între sexe sunt direct legate de o înaltă competitivitate economică. Femeile trebuie tratate egal dacă o ţară doreşte să crească şi să fie prosperă. Încă avem nevoie de o revoluţie adevarată în acest domeniu, avem nevoie să creăm un sistem de valori mai integrat, cu toate noile instituţii", spune liderul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab.

Studiul remarcă faptul că Statele Unite ale Americii, clasate pe locul 19, se află pentru prima dată între primele 20 de ţări din lume cu cea mai mică inegalitate între sexe. În 2009, SUA se aflau pe locul 31.

În schimb, Franţa pierde multe poziţii faţă de clasamentul din 2009, când ocupa locul 18. Autorii studiului spun că una dintre cauzele pentru care acum Franţa este doar pe locul 46 este faptul că statul condus de Sarkozy are mai p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump: Putin ar accepta trupe europene defăşurate în Ucraina ca forţe de menţinere a păcii

Mediafax acum 3 ore
„Da, el va accepta asta. I-am pus această întrebare”, a spus Trump în Biroul Oval. El a adăugat că trupele vor merge în Ucraina pentru a se asigura că „totul este urmat în mod corespunzător”. „Trupele ar putea merge în Ucraina în calitate de pac

BREAKING | SUA votează împotriva rezoluției ONU care condamnă războiul declanșat de Rusia în Ucraina

Wall-Street.ro acum 3 ore
SUA s-au alăturat Rusiei și a votat împotriva unei rezoluții a Adunării Generale a ONU care condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei, o schimbare uluitoare a poziției pe care SUA o avea de ani buni în această privință, scrie CNN. Votul împotriva

Legendara Roberta Flack, câștigătoare a patru premii Grammy, a murit la 88 de ani. „A doborât granițele și recordurile”

HotNews acum 3 ore
Roberta Flack, câștigătoare a patru premii Grammy, ale cărei melodii „The First Time I Ever Saw You” și „Killing Me Softly With His Song” au dominat topurile în anii `70, s-a stins din viață luni la vârsta de 88 de ani, a anunțat publicista ei, potr

Ciolacu, despre rezoluţiile la ONU: Decizia finală îi aparţine preşedintelui interimar, Ilie Bolojan

Mediafax acum 8 ore
„Este vorba despre o rezoluţie înaintată de către Statele Unite ale Americii, către Consiliul de Securitate şi mai este vorba de o rezoluţie care va urma să fie înaintată a Adunării Generale. Două lucruri total diferite. Am spus şi azi dimineaţă şi

Când vrea turcul, i se dă: şpagă de 50.000 de euro pentru teren cu ieşire la apă

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unor documente studiate de MEDIAFAX în dosarul caracatiţei din Portul Constanţa, din 15 noiembrie 2024 până în prezent, în virtutea unei relaţii vechi, de aproximativ 30 ani, Aktimus Munur Muberra, cetăţean de naţionalitate turcă, a iniţiat

Untul va fi şi mai scump de Paşte

Ziarul Financiar acum 58 minute
În Polonia, în ciuda intervenţiei guvernului, preţul untului continuă să crească, notează Rzeczpospolita. În ianuarie, preţul acestuia a fost cu aproape 30% mai mare în termeni anuali. Preţul produsului a crescut semnificativ de luni întregi, în pof

Antonescu, despre afirmaţia lui Georgescu: Este o aberaţie fascistă

Mediafax acum 4 ore
„A nu participa la o dezbatere cu preopinenţii tăi este o lipsă de respect, nu faţă de ei, ci faţă de cetăţenii acestei tăi, care au dreptul să vadă ce ai în cap, ce vrei să faci într-un dialog cu ceilalţi, nu vorbind singur. În al doilea rând, dă ş

Crin Antonescu, atac dur la Călin Georgescu: A obținut în condiții dubioase 2 milioane de voturi. Această pretenție, că tot poporul este acela care l-a votat sau care îl ascultă acum, este o pretenție fascistă

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL și UDMR pentru funcția supremă în stat, Crin Antonescu, îl critică în termeni duri pe Călin Georgescu, despre care spune că a obținut ”în condiții dubioase” două milioane de voturi la primul tur al alegerilor de anul

STENOGRAME. Caracatiţa din portul Constanţa. ”Eu te susţin până-n pânzele albe!". Ion Dumitrache, şeful organizaţiei municipale PSD Constanţa, promitea directorului intevenţii la nivel înalt pe lângă Mihai Tudose şi Paul Stănescu

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Ion Dumitrache, liderul PSD Constanţa, este acuzat că şi-a folosit funcţia pentru a obţine avize favorabile firmelor sale şi pentru a o numi pe Otilia Ifimov director în Administraţia Porturilor Maritime. Află mai multe aici: Caracatiţa din

Ucraina are toate șansele să adere la UE înainte de 2030, dacă va continua "în acest ritm și cu această calitate", spune Ursula von der Leyen

Ziare.com acum 4 ore
Dacă în NATO nu se știe când va putea intra sau dacă va intra vreodată, Ucraina este mai mult ca sigură că va adera la Uniunea Europeană. Și poate chiar mai devreme decât se aștepta. În marja summitului de la Kiev, organizat în ziua în care se împli

Vremea

București
acum

-5°
mar.

-6°/2°
mie.

-2°/5°
joi

0°/8°
vin.

4°/6°
Iasi
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/4°
vin.

3°/8°
Constanta
acum

-5°
mar.

-5°/4°
mie.

1°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-1°/7°
mie.

0°/8°
joi

2°/11°
vin.

3°/9°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/13°
vin.

3°/7°