Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbia, din nou în război!

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Naţionala lui Petrovici va pierde la „masa verde“ meciul cu Italia, dar riscă şi suspendarea din competiţiile internaţionale, întrucât violenţele de la Genova au la bază situaţia politică din Kosovo. Huliganii sârbi au provocat haos pe stadionul „Marassi“ din Genova, meciul cu Italia din preliminariile Euro 2012 fiind suspendat de arbitru după o întârziere de aproape o repriză.

„N-a fost un atac doar la adresa fotbalului sârb, ci şi unul la adresa statului. Este o ruşine", a declarat preşedintele federaţiei de la Belgrad, Tomislav Karadzici, după incidentele de la meciul Italia-Serbia, de marţi seară. Fanii „plavi" au aruncat cu torţe şi cu petarde în direcţia suporterilor italieni şi a forţelor de ordine, obligându-l pe centralul scoţian Craig Thomson să amâne startul partidei cu 35 de minute, după care să suspende definitiv meciul la finalul a doar şase minute de joc efectiv. Cel mai grav fapt este acela că, potrivit lui Karadzici, partea sârbă a informat poliţia italiană cu privire la prezenţa în oraş a unui grup mare de suporteri violenţi şi, implicit, a pericolului ce plana asupra partidei. Rezultatul? „Nu s-a făcut nimic pentru a se evita ce s-a întâmplat".

„Atac" politic şi extremist

Pedeapsa aplicată, pe plan sportiv, Serbiei de către UEFA ar putea fi una exemplară. Pe lângă pierderea meciului cu 3-0 la „masa verde", ex-iugoslavii riscă inclusiv suspendarea din preliminariile pentru Euro 2012, dar şi ulterior acestora, întrucât au fost încălcate mai multe puncte ale regulamentului disciplinar. Printre acestea, aruncarea fumigenelor, activarea dispozitivelor pirotehnice şi propagarea mesajelor politice, violente sau ofensatoare. Decizia se va lua la 28 octombrie.

De unde a pornit scandalul? Cea mai plauzibilă explicaţie vine din sfera politică, mai exact din situaţia din Kosovo. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, se află în ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 43 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 20 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 20 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum 38 minute
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°