Cu o întârziere de două săptămâni, Guvernul a început discuţiile asupra bugetului de stat pentru 2011. În timp ce oficialii de la Palatul Victoria susţin că, în mare, legea bugetului va respecta atât condiţiile impuse de FMI în ceea ce priveşte, de exemplu, deficitul bugetar sau cheltuielile cu salariile, economiştii spun că sunt încă foarte multe necunoscute, cel mai probabil bugetul urmând să ajungă mai aproape de forma finală după vizita oficială a FMI la Bucureşti care va avea loc la finele acestei luni.
Anul viitor, România ar urma să aibă o creştere economică de 1,5% din PIB, un deficit bugetar de cel mult 4,4% din PIB şi cheltuieli de personal în scădere, conform Strategiei Fiscale a Guvernului pentru perioada 2011-2013, făcută publică la mijlocul lunii septembrie.
Există însă o serie întreagă de necunoscute, cum ar fi, de exemplu, măsura luată de Executiv pentru a compensa eliminarea impozitului minim. "Cel mai probabil, vom vedea o formă concretă după întâlnirea cu oficialii FMI. În mod normal, bugetul ar trebui să respecte angajamentele din Strategia Fiscală. Unele lucruri s-au schimbat de atunci. Guvernul nu a explicat, de exemplu, cum va acoperi, financiar, eliminarea impozitului minim", a declarat pentru gândul Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.
Importanţa strategiei fiscale, ca document de bază în fundamentarea bugetului statului şi a strategiei fiscale în perioada 2011-2013, a fost subminată, de altfel, la mai puţin de o zi după ce a fost făcută publică. În timp ce în Strategie se menţionează că ministerele Agriculturii, Internelor şi Economiei vor primi mai puţini bani în 2011, şeful de la Agricultură, de exemplu, susţine că aceste cifre se vor negocia.
"Eu nu cred că cifrele rămân cele de acolo, pentru că am discutat în Guvern necesitatea ministerului. Urmează să mai discutăm în perioada imediat următoare necesa