Eliberat condiţionat/ controversatul fiu de magistrat a ajuns ieri-noapte la Craiova, unde a fost aşteptat de gaşca sa. Iustin Covei, de 22 de ani, băiatul judecătorului doljean Marin Covei, arestat preventiv în septembrie 2009 pentru fraude cu carduri bancare, a fost eliberat luni seară de la Penitenciarul Rahova.
După un an petrecut la Rahova printre cei mai teribili infractori, Iustin Covei a pornit azi-noapte spre Craiova, oraşul care l-a făcut celebru şi l-a adus în atenţia maximă a mass-media, imediat după ce a părăsit închisoarea. Însoţit de apropiaţi şi de câţiva prieteni, vitezomanul Covei a ajuns în Bănie la trei ore după ce a fost eliberat. Nerăbdător, a mers să-şi întâlnească amicii în cartierul Brazda lui Novac, la obişnuitul loc de întâlnire, unde de altfel a creat şi cele mai multe probleme. Potrivit unor surse din anturajul său, Iustin nu a catadicsit să îşi viziteze nici părinţii, nici bunica, din a cărei casă a fost săltat anul trecut de procurorii DIICOT. El a stat până spre dimineaţă şi le-a spus poveşti despre locul caracterizat de el la ieşirea din închisoare drept „cel mai prost din viaţa mea“.
Judecat în libertate
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au fost de părere că tânărul poate fi judecat în libertate pentru presupuse infracţiuni informatice. Decizia CAB este definitivă. Alături de Covei au mai fost eliberaţi alţi opt presupuşi complici de-ai săi. Aceştia au fost puşi în libertate sub control judiciar. Iustin Covei nu are voie să părăsească municipiul Craiova decât pentru a merge la termenele de judecată, să ia legătura cu persoanele implicate în dosar sau să deţină şi să folosească arme. Covei jr. şi presupuşii săi complici au fost trimişi în judecată pentru iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.
Potrivi