Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Fac împrumut pentru mâncare şi pastile

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Mii de pensionari iau bani de la Casa de Ajutor Reciproc pentru a putea trece mai uşor peste sezonul rece. Bătrâni şi bolnavi, pensionarii se împrumută pentru a-şi ajuta copiii rămaşi fără serviciu sau pentru a cumpăra medicamente.

Preţurile în continuă creştere, dar şi pensiile foarte mici determină lunar în jur de 1.300 de persoane să împrumute bani de la Casa de Ajutor Reciproc Suceava. Reprezentanţii instituţiei de creditare susţin că cererea pentru noi împrumuturi a crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Cum iau pensiile oamenii vin la noi pentru împrumuturi. Se fac cozi la casierie“, a spus Dumitru Savu, preşedinte al CARP Suceava. Acesta a menţionat că oamenii vor bani pentru a-şi achita datoriile restante, spitalizarea, medicamentele, dar şi pentru a-şi ajuta copiii.

„Ne descurcăm foarte greu“

Un astfel e caz este şi cel al Floricăi Murgu. „Luna asta termin de plătit rata pe care o am la CAR şi vreau să mai fac încă un împrumut. Acum o să cer 2.000 de lei. Cu aceşti bani trebuie să plătesc dotoriile pe care le am la asociaţie. Cu pensia mea de 800 de lei nu pot să fac nimic. Ne descurcăm foarte greu. La iarnă o să stăm sub plapumă ca să nu dăm bani la căldură“, a explicat pensionara.

Oamenii fac credite pe un an pentru a putea merge la medic. „Am o pensie de 496 de lei, cum să mă descurc? De trei ani fac împrumut la CAR. În anul 2008 am luat bani pentru sănătatea mea, în 2009 pentru operaţia soţiei. Anul acesta am împrumutat din nou bani pentru nevastă ca să se opereze la ochi. Am luat 2.500 de lei. Din aceştia, 2.000 i-am dat pentru operaţie. Fără banii jos nu te primeşte nimeni“, a spus Ion Irimia, pensionar.

Bătrânii se văd nevoiţi să-şi ajute copiii sau nepoţii care au rămas de curând fără serviciu. „Vine la noi bunicul să împrumute pentru nepot. Au fost pensionari care au împrumutat bani d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 18 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 45 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 58 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°