Deschiderea unui nou supermarket în reşedinţa judeţului Hunedoara a fost umbrită de recesiune. Doar câteva zeci de persoane au vrut să meargă la cumpărături de dimineaţă. În trecut, deschiderea unui magazin însemna aglomeraţie, picioare călcate şi bătaie pe promoţii.
Fiecare devean pe rând, civilizat şi fără nicio grabă. Asta a fost atmosfera care a planat, în această dimineaţă, la deschiderea celui de-al nouălea supermarket din municipiul Deva.
Dacă altădată lumea dădea buluc la inaugurare, acum, acele zile au devenit istorie. Sutele de cumpărători de pe vremuri au ajuns astăzi să fie doar câteva zeci. Oamenii au intrat în magazin, au luat ce aveau nevoie şi au ieşit afară cu coşurile aproape goale. Unii au venit doar din simplă curiozitate.
„Ştiam că se deschide şi am vrut să văd despre ce este vorba. Dacă tot am intrat, am luat un kilogram de zahăr şi lichid de parbriz pentru maşină. Nu am scos din buzunar decât 16 lei. Nici nu pot mai mult. E criză”, a spus Petru Nedea, un tânăr de 23 de ani, de profesie paznic. Alexandru Dinte, un alt cumpărător, a decis să se oprească să tragă o ocheadă prin supermarket în drum spre şcoală. A cumpărat doar suc, în timp ce cei doi prieteni care l-au însoţit au ieşit din magazin cu mâine goale. „Poate vin părinţii mai târziu, să mai cumpere altceva. Eu nu am luat decât şase doze de suc”, a spus adolescentul în clasa a IX - a de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.
Frigul l-a băgat în supermarket
Singurul care pare să fi scos din buzunar o sumă ceva mai mare a fost Ludovic Molnar. Deveanul a achitat la casă şase kilograme de zahăr, o staţie meteo pentru interiorul locuinţei şi o aerotermă. „Deşi de zile întregi este tot mai frig în casă, încă nu am căldură. Sunt pe sistem centralizat şi nu ştiu de ce caloriferele sunt mereu reci. Nu am avut altă soluţie decât