● m. duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti, Editura Cartea Românească, 2010.
● sorin despoT, apasă, Editura Cartea Românească, 2010.
Ambii debutanţi sînt cîştigătorii premiilor pentru poezie de anul trecut: m. duţescu la Concursul naţional de debut al Editurii Cartea Românească, sorin despoT la Concursul de manuscrise al USR. Îi despart şase ani şi cîteva chestiuni de poetică, dar, dincolo de grafia minimalistă a numelor, poeziilor lor au destule în comun.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Volumul lui m. duţescu se deschide cu cîteva poeme perfect narative (aşezate altfel în pagină ar fi dat nişte schiţe) a căror nostalgie ţine loc de lirism: scene bucolice dintr-o copilărie la ţară, istorii de familie, momente de afecţiune familială, jocuri & faze de şcoală primară. E multă seninătate şi sensibilitate în aceste poeme în proză (ca „un film simplu, vechi şi zgîriat“), care însă „ascund“ moartea prematură a tatălui, moment ce rupe echilibrul familial şi dispersează armonia interioară, iar, odată cu adolescenţa, tonul calm şi cald al poemelor rememorării se schimbă, căpătînd accente vulgare şi tendinţe teribiliste. Un lung poem în italic marchează trecerea în ciclul singurătăţii din studenţie. Puştiul fericit de altădată, iremediabil afectat de moartea tatălui, dar şi de bolile altora, este acum vocea unor poeme mult mai tensionate, marcate de frustrările şi insatisfacţiile unei relaţii neconsumate, vorbind despre o anume disperare a singurătăţii într-un peisaj interior cu totul dezolat („mă-mbăt şi eu / mă fac praf / şi rog doi prieteni buni să mă fută în cur“). Apelînd la prescurtările şi grafia Internetului, limbajul este mai „nervos“, mai dezinvolt, cumva mai contondent, prelungindu-se în ceea ce pare a fi un alt ciclu şi o nouă schimbare de vîrstă („nu scriu poeme
