Artista îi invită pe braşoveni să o cunoască prin intermediul expoziţiei sale, „Prietena mea... şi cu mine", care va fi vernisată luni, la Librăria Okian, de la ora 16.00.
Blanka a moştenit pasiunea pentru fotografie de la părinţii săi. Copil fiind, îi plăcea să se „joace" cu aparatul foto şi era facinată de rezultate. S-a apucat serios de treabă abia acum trei ani, iar în acest moment pregăteşte prima sa expoziţie personală: „Prietena mea... şi cu mine".
„Totul a început mai serios când când prietena mea a găsit un site dedicat fotografiei şi am început să facem tot felul de poze, să ne punem imaginaţia la încercare. Pe lângă faptul că este distractiv, învăţăm şi multe lucruri noi", spune Blanka.
Chiar dacă tânăra a făcut facultatea de litere, specializarea studii americane, a fost tot timpul interesată de frumos. Blanka a fost mereu înconjurată de artă. Mama ei este traducătoare, iar fratele său cântă la tobe şi chitară. Acest lucru a determinat-o să aleagă tot un drum artistisc.
„Am facut şi un curs de fotografie cu super-fotograful Dan Dinu, pentru că niciodată nu strică. A fost o experienţă inedită", crede Blanka.
Pe lângă fotografie, Blanka este pasionată de muzică şi dans. Pentru Blanka, viziunea asupra lumii este foarte importantă şi încearcă să o redea în mod original, prin intermediul fotografiei. „Încerc să arăt o lume a mea, să o arăt aşa cum o văd eu. În ziua de azi mulţi fac poze, dar puţini au o viziune diferită de alţii. Eu încerc să fiu între acei «puţini», chiar dacă, de exemplu, fotografiez o simplă floare" , declară Blanka.
Încă experimentează
În fotografiile sale, autoarea este interesată de natură, în special de flori, dar şi de oameni şi obiecte. „Am încercat să fotografiez cam toate acestea, am experimentat şi pot să zic că experimentez în continuare pentru că încă nu am găsit