Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Sper ca bugetarii să nu se lase păcăliţi că le mai dă o lună ceva

Publicat in Romania Libera, joi 14 octombrie 2010 · ·

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, joi după-amiază, referindu-se la protestele bugetarilor, că speră ca bugetarii să aibă curajul să-şi ceară drepturile, cum au făcut-o cei de la Ministerul de Finanţe şi "să nu se lase păcăliţi că le mai dă o lună ceva", scrie Mediafax.

"Cei de la putere nu sunt stăpânii noştri, astfel încât să facem toţi ceea ce zic ei. Sunt nişte oameni care au ajuns acolo să facă bine. Dar fac rău şi trebuie să plătească pentru asta. Guvernanţii actuali nu ştiu decât de frică, de vorbă bună nu ştiu", a declarat Victor Ponta.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a spus, joi, angajaţilor care protestează în instituţie, după discuţiile cu liderii sindicali, că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare.

Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci oprind lucrul, joi dimineaţă, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.

Confederaţia "Cartel Alfa" a făcut apel la toţi bugetarii să oprească voluntar lucrul în toate sectoarele şi a solicitat Guvernului să-şi respecte obligaţiile către angajaţi, să decidă de urgenţă plata stimulentelor salariale şi să renunţe la măsura reducerii salariilor cu 25 la sută.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, joi după-amiază, referindu-se la protestele bugetarilor, că speră ca bugetarii să aibă curajul să-şi ceară drepturile, cum au făcut-o cei de la Ministerul de Finanţe şi "să nu se lase păcăliţi că le mai dă o lună ceva", scrie Mediafax.

"Cei de la putere nu sunt stăpânii noştri, astfel încât să facem toţi ceea ce zic ei. Sunt nişte oamen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 21 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°