Am avut o seară palpitantă cu un grup de prieteni – jurnalişti, editori, oameni de teatru (între 32 şi 60 de ani), cu toţii cititori cît cuprinde. La micile noastre sindrofii, după grabnica pregătire de artilerie a aperitivelor şi a primelor şarje lichide, invariabil se aprinde rugul polemic pe cîte-o chestie mai mult sau mai puţin la ordinea zilei. Cum – s-avem iertare – la noi în casă hărţuirea politică (adică inutila sleire a energiilor mentale şi afective prin forfecarea mizeriilor partinico-parlamentar-prezidenţiale) e de mult şi total interzisă, turnirul verbal se centrează pe dileme culturale. Ca la nişte vrednice animale pe cale de dispariţie, care-şi duc viaţa „la nişă“.

Cum tocmai dădusem un interviu la (ei da, şi ce?!) Gazeta sporturilor, despre reeditarea, acolo, a trilogiei Millennium, de Stieg Larsson, spiritele s-au inflamat, pe de o parte, la „isteria“ mediatică generată deopotrivă în Apus şi Răsărit de autorul împricinat, dar mai mult la „moda asta, de doi bani, cu cărţile la ziare“. Care ar fi ceva nefiresc, o concurenţă flagrant neloială cu sistemul editorial, cu titluri reeditate fără discernămînt, fără îngrijirea textologică adecvată, cu traduceri aproximative (cînd nu de-a dreptul asasine), cu albume de artă reproduse în condiţii grafice precare, totul jalnic, de un amatorism atroce, cu ochii exclusiv la grămadă şi la bani, nicidecum la educaţia estetică îndelung (şi ipocrit) aclamată!

Oare-aşa să fie totul?

Adevărul e că nici o revistă cu ştaif şi spaţiu – gen România literară, Dilemateca, Observator cultural, Viaţa românească, Apostrof – nu a făcut un examen atent, exhaustiv, estetic, dar în principal sociologic, al fenomenului. Un fenomen impresionant, fără doar şi poate. Şi cu efecte incalculabile, pe termen lung, de-o ameţitoare varietate.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări