Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: PORTRET/ Sorin Onofrei antrenează tinerele handbaliste din Vaslui

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

La doar 31 de ani, sportivul îşi doreşte să formeze şi să conducă o echipă pentru Divizia A. Sorin a început să cocheteze cu handbalul încă din clasa a III-a.

„Domnul profesor Gheorghe Pruteanu a făcut o selecţie şi aşa m-am evidenţiat. Aveam calităţi de portar. M-a chemat la un antrenament şi aşa mi-am dat seama că asta vreau să fac“, îşi aminteşte Sorin.

În clasa a V-a a participat la prima competiţie: „Cupa celor şase oraşe la handbal“, de la Galaţi. „Îmi aduc aminte că, în seara de dinaintea plecării, am dormit îmbrăcat cu echipamentul de portar. Atunci am primit trofeul pentru cel mai bun portat al competiţiei“, spune Sorin.

În 2003 şi-a început cariera de antrenor

Acest trofeu avea să nu-i mai lipsească de la aproape nicio întrecere la care a participat ca junior al Clubului Sportiv Şcolar Vaslui. După facultate, şi-a început activitatea de cadru didactic. Lipsa de experienţă a făcut ca debutul în noua sa carieră să nu fie unul promiţător, însă încrederea în forţele proprii şi sutele de ore de practică l-au adus pe tânărul profesor spre culmile gloriei.

„Pot spune că prima mea grupă de fete a fost un fel de eşec. Nu am reuşit să câştig nimic cu ele. Eram pus în postura de a selecţiona copii pentru sportul de performanţă şi îmi spuneam că trebuie să nu mă fac de râs“, mai spune Sorin. După patru ani, a venit cea de-a doua grupă de fete cu care a reuşit să obţină primele performanţe ca antrenor.

„Cu aceste fetiţe m-am calificat la Turneul Final al Campionatului Naţional de Handbal, ediţia 2009-2010, după ce am reuşit să terminăm pe locul I în zona Moldovei şi pe locul II turneul semifinal“, afirmă Sorin. Acum, tânărul antrenor pregăteşte echipa de juniori fete a Liceului cu Program Sportiv Vaslui, cu care speră să se califice la Turneul Final.

Profil

Născut: 25 mai 1979, la Vas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 30 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 36 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°