Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poştaşii protestează alături de angajaţii din Finanţe

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 octombrie 2010 ·

30.000 de persoane, membre ale sindicatelor din poştă şi comunicaţii, se solidarizează cu acţiunile de protest ale angajaţilor din sectorul bugetar: funcţionari publici şi personal contractual, poliţişti, angajaţi din învăţământ sau din sănătate din România.

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii a anunţat că va participa la protestele sindicale organizate în solidaritate cu colegii bugetari.

„În situația în care acțiunea de protest a angajaților din sectorul bugetar va continua și săptămâna viitoare, Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații va organiza pichete de protest la toate sediile de prefecturi din ţară, iar în Bucureşti în faţa ministerelor unde se desfăşoară conflictele de muncă; în cazul în care la nivelul confederaţiilor sindicale se vor declanşa greve de solidaritate, FSPC doreşte să participe și la aceste actiuni”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.

Poşta Română informează că protestul sindicaliştilor nu va afecta cetăţenii. "Decizia anunţată de către Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, membră a Blocului Naţional Sindical (BNS), de a se alătura protestelor spontane de muncă declanşate de salariaţii din sectorul bugetar, reprezintă doar un act de solidaritate sindicală. În acest context, facem menţiunea că nu va fi afectată buna funcţionare a serviciilor Poştei Române", potrivit Poştei Române.

SOLIDARITATE

Sindicaliştii resping orice încercare de tăiere a veniturilor angajaţilor Poştei Române. Potrivit liderului sindical Matei Brătianu, cea mai mare parte a angajaţilor Poştei au salarii cu peste 30% sub venitul mediu pe economie.

Şi poliţiştii şi vameşii sunt solidari cu angajaţii din administraţia publică. Şi angajaţii Agenţiei Naţionale a Forţelor de Muncă şi cei ai Casei Naţionale de Pensii prostestează.

Alături de ei, au început protestele angajaţii din Sănătateşi c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°