Opoziţia va depune luni moţiune de cenzură, încercând să dărâme guvernul, înainte ca Emil Boc să îşi asume răspunderea în parlament pe legea educaţiei. La rândul lor, partidele puterii vor să îşi impună propriul calendar: să vină în faţa parlamentarilor înainte ca PSD şi PNL să ceară căderea executivului. Totul se decide luni, în Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei deputaţilor, unde opoziţia are votul majoritar.
Social-democraţii, susţinuţi de liberali, merg pe cartea moţiunii de cenzură cu temă socială, pe care vor să o susţină în parlament înaintea asumării răspunderii. Dacă acest scenariu va fi real, atunci opoziţia ar avea un avans în faţa guvernului. Moţiunea ar avea şanse să fie votată chiar de parlamentari ai partidelor din arcul guvernamental, mai ales în contextul presiunii pe care ar putea-o reprezenta protestele bugetarilor. De altfel, senatorul UDMR Gyorg Frunda arăta recent că dacă moţiunea de cenzură va face referire şi la pensii, atunci e posibil ca unii senatori şi deputaţi ai Uniunii să o voteze.
Mai mult, chiar parlamentari ai PDL ar putea "trăda". Deputatul independent Călin Potor susţine că doi senatori şi patru deputaţi PDL "sunt în avansate stadii de a părăsi partidul" şi, cu siguranţă, el, unul, va vota moţiunea opoziţiei.
Oltean: Firesc e ca asumarea să primeze
Democrat-liberalii, pe de altă parte, sunt siguri că moţiunea va fi respinsă, după cum susţine Ioan Oltean, vicepreşedintele PDl. Tot el spune că normal ar fi ca asumarea să ajungă prima în plenul parlamentului, şi nu moţiunea. "Parlamentul a fost sesizat prima dată cu asumarea răspunderii de către guvern. Mi se pare firesc ca această solicitare a guvernului să primeze şi abia după aceea depunerea moţiunii de cenzură", a continuat Oltean.
Faptul că opoziţia a renunţat la ideea depunerii moţiunii după angajarea răspunderii pe legea educaţiei are