Mai există competiţia acerbă din 2008 la nivelul salariilor? Categoric nu! Piaţa muncii private s-a schimbat. Pentru angajaţi, asta înseamnă venituri mai mici, accent pe performanţă şi o carieră fără salturi spectaculoase.
Este director de vânzări într-o companie care produce în România materiale de construcţii. S-a angajat la sfârşitul lui 2008 cu un salariu net de 2.500 de euro. Nu mai câştigă acum decât 1.000 de euro pentru că venitul variabil din pachetul salarial a fost tăiat cu totul când vânzările firmei s-au prăbuşit odată cu piaţa. „Mi-e teamă de iarna ce va veni, pentru că firma continuă să impună o ţintă de vânzări imposibil de realizat. Eu ţip la managerii regionali, ei îmi răspund că nu se mişcă nimic în construcţii", ne povesteşte Mircea, rugându-ne să nu îi facem public numele şi, mai ales, firma la care lucrează.
Şi nu e singurul care se teme să povestească despre presiunea enormă cu care se confruntă angajaţii în această perioadă în care doar câteva domenii ale economiei dau timide semne de redresare. Construcţiile, în niciun caz. Mai mult ca oricând, angajaţii se agaţă de locul de muncă. Mai mult ca oricând, firmele cer rezultate şi taie din cheltuieli, chiar şi cu preţul concedierilor masive. Sunt elementele esenţiale care au făcut ca nimic pe piaţa forţei de muncă să nu mai semene cu ce am trăit, cu toţii, înainte.
PREŢUL MUNCII
România a reacţionat târziu la schimbările intervenite în criză, mult mai târziu decât au făcut-o vecinii săi, care nu au ezitat să taie în carne vie în privinţa scăderilor de salarii atunci când economia evolua negativ. În Rusia, spre exemplu, atunci când Produsul Intern Brut a scăzut în 2009 cu 7,9%, companiile locale nu au mai acordat creşteri salariale decât în valoare de maximum 3% (date din studiul PayWell 2010 realizat de PricewaterhouseCoopers). La fel şi Slovacia, a cărei economie a înregi