Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi artişti au cerşit pentru o familie săracă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 octombrie 2010 ·

Doi artişti au cerşit bani pentru o familie săracă din localitatea Gura Văii.

Poetul Laurian Stănchescu şi interpreta de muzică populară Elena Moisescu au stat în faţa unui centru comercial din Drobeta Turnu Severin şi au cerşit bani pentru o familie săracă. În numai 40 de minute, cei doi artişti au reuşit să strângă aproape 500 de lei.

Chiar dacă trecem printr-o perioadă de criză, au fost şi oameni generoşi, care au scos câţiva lei din buzunar.

„Nu ştiu exact cine sunt, cred că pe doamna am văzut-o pe la televizor, dar mi-au spus pentru ce sunt banii. Cred că sunt oameni serioşi şi am dat şi eu zece lei pentru că mai mult nu pot. Sper să reuşească tot ce şi-au propus“, a spus un severinean.

Laurian Stănchescu şi Elena Moisescu au încercat, prin gestul lor, să le arate celor săraci că nu sunt singuri. Ei s-au gândit la o mamă şi cinci copii, care trăiesc în condiţii foarte grele.

„Este iniţiativa noastră şi ne dorim ca prin acest gest să îi aducem pe oamenii simpli, cu suflet mare, alături de noi. Eram sigur că vom reuşi şi am încredere că deschiderea celor din jur este foarte mare şi îi vom ajuta într-un fel pe cei care au nevoie de noi“, a declarat poetul Laurian Stănchescu.

„Eu am venit special din Ţara Haţegului ca să îl ajut pe poetul Laurian Stănchescu în această acţiune şi vreau spun că nici noi nu avem foarte mulţi bani, dar avem un suflet bogat şi ne dorim ca prin acest gest să îi ajutăm pe cei cu care soarta a fost mai puţin darnică. Am ieşit în stradă, am încercat să ajungem la inimile trecătorilor şi am reuşit. Ştim că nimeni nu este atât de bogat încât să arunce cu banii, însă oamenii au răspuns la apelul nostru şi a meritat“, a declarat Elena Moisescu.

Cei doi artişti au mers la şcoala unde învaţă trei dintre copiii pentru care au adunat bani.

„Am rămas profund impresionată de iniţiativa celor doi artişti

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°