O poveste de viaţă emoţionantă, articole vestimentare inedite sau un comportament neconvenţional – toate te pot plasa în centrul atenţiei celor din jur. Un pic de iniţiativă, o doză de nonconformism şi vizibilitate maximă. Sunt doar câteva dintre ingredientele care te aduc „în lumina reflectoarelor“.
A fi mereu în centrul atenţiei sau măcar a capta pentru o perioadă interesul celor din jur nu e tocmai uşor. Cei dornici să fie în lumina reflectoarelor caută mereu ceva inedit, care să atragă privirile. Roxana L., în vârstă de 28 de ani, din Craiova, recunoaşte că i-ar fi plăcut să fie o actriţă de succes, aplaudată la scenă deschisă. N-a avut şansa asta. Are o meserie „comună", cum îi place ei să spună. Lucrează în contabilitate. Deci, departe de lumina reflectoarelor.
„Dar asta nu mă împiedică să fiu mereu în centrul atenţiei tuturor. Dacă nu se poate să fiu vedetă pe plan internaţional sau naţional, măcar vedeta cercului meu de colegi şi de prieteni să fiu", afirmă Roxana, plină de entuziasm. „Cred că mă ajută şi firea mea. Eu sunt o tipă exuberantă, iubesc viaţa şi oamenii. Îmi plac culorile vii, îmi plac lucrurile îndrăzneţe", adaugă ea. Mărturiseşte că, la serviciu, colegii chiar o consideră „o mică vedetă" pentru că a ştiut să se facă remarcată şi, mai ales, în ce fel să devină populară.
Perseverenţa duce la performanţă
„Remarcată mă fac pentru că, mai mereu, mă îmbrac fistichiu. Nu sunt niciodată monotonă. De la mine nu ştii la ce să te aştepţi. Uneori, mă surprind pe mine însămi", continuă Roxana. Populară a devenit deoarece râde mereu. La glumele colegilor, la glumele pe care chiar ea le face. Chiar dacă e tristă, încearcă să zâmbească. Să se agaţe de orice este amuzant. „Cred că am şi un râs molipsitor. Mi se mai întâmplă să râd şi aiurea, dar reuşesc să amuz pe toată lumea cu «apucăturile» mele. Părerea mea este că de