Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine seamănă vînt culege un Nobel

Publicat in Dilema Veche, joi 14 octombrie 2010 ·

Vestea că disidentul chinez Liu Xiaobo va primi, în decembrie, Premiul Nobel pentru pace a stîrnit controverse politice, dar nu a surprins comunitatea internaţională. Eforturile întreprinse de Xiaobo pentru democratizarea Chinei erau cunoscute în Occident şi numeroşi lideri europeni i-au acordat în mod deschis sprijinul la începutul anului, atunci cînd s-a aflat că a fost arestat şi condamnat la închisoare.

Săptămîna trecută, la o oră de la anunţarea premiului, cînd toate agenţiile de presă importante îi prezentau biografia, cel mai popular motor de căutare din China (Baidu) nu dădea nici un rezultat la introducerea numelui Liu Xiaobo; o frază simplă arăta că „rezultatele căutării nu corespund cu reglementările în vigoare motiv pentru care nu sînt afişate“. Pînă şi mesajele SMS transmise cu caracterele chinezeşti ale numelui lui Xiaobo au fost restricţionate de cenzură. Iar buletinele de ştiri au ignorat complet subiectul. Pe de altă parte, lideri ai Partidului Comunist şi funţionari publici au declarat, pentru presa occidentală, că e „o ruşine că distincţia îi e acordată unui infractor“.

Liu Xiaobo este autorul „Chartei 08“, un document în care se cere separarea puterilor în stat şi democratizarea Chinei. Petiţia online a obţinut 10.000 de aderenţi – o cifră mică dacă o raportăm la populaţia Chinei, dar totuşi impresionant de mare în condiţiile în care cenzura monitorizează cu maximă intransigenţă inclusiv site-urile de socializare care sînt motoarele mişcărilor de acest fel. În plus, Liu Xiaobo este acuzat că a scris şi publicat, în reviste străine, mai multe articole critice la adresa regimului. Xiaobo a fost reţinut la jumătatea anului trecut şi, după un proces care a durat doar trei zile (23-25 decembrie 2009), a fost condamnat pentru „incitare la subminarea puterii de stat“ la 11 ani de închisoare şi doi ani privare a drepturilor politice. În O

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce România a aderat la Schengen: „E o decizie istorică. Nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”

Libertatea acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, după anunțul privind intrarea României în Schegen din 1 ianuarie 2025, că aceasta este o decizie istorică și un semn că nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa.

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 26 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Federaţia Britanică de Tenis interzice participarea jucătoarelor transgen la anumite competiţii

News.ro acum o ora
Federaţia britanică de tenis (LTA) a anunţat că jucătoarele transgen nu vor mai avea voie să participe la anumite competiţii. Turneele internaţionale nu sunt afectate, relatează L'Equipe. În timp ce îşi reafirmă angajamentul faţă de un sport primito

Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderare

Mediafax acum 38 minute
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat trei categorii de beneficii majore pentru români. Aderarea poate aduce o creştere de până la 2% a PIB-ului României dacă vom profita pe deplin de acest moment. Aderarea României l

Elena Lasconi, prima declarație privind aderarea completă a României la Schengen: ”Votul de azi e un gest de dreptate pentru români”

Ziare.com acum 43 minute
Elena Lasconi, lidera USR, a reacționat joi, 12 decembrie, după ce s-a votat în Consiliul JAI ca România să adere complet la Spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, adică și cu granițele terestre. ”România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani s

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°