Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv Mihai Tanasescu, FMI: Este regretabil gestul functionarilor din Finante. Statul a compromis notiunea de stimulent

Publicat in HotNews, joi 14 octombrie 2010 ·

“Este regretabil gestul functionarilor din Finante. Pentru a dezamorsa aceasta stare de lucruri e nevoie de o comunicare mai buna din partea conducerii ministerului, a Guvernului. Stimulentele trebuiau acordate punctual, in functie de performantele individuale, acolo unde ele existau”, a declarat pentru HotNews Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI.

Potrivit acestuia, Statul a compromis notiunea de stimulent. “Stimulentul nu acompania in mod necesar o performanta, ci era un supliment salarial. S-a mers ani multi pe acordarea unor sume care pana la urma au compromis insasi notiunea de stimulent”, a explicat Tanasescu. In opinia fostului ministru al Finantelor, o solutie ar putea fi adoptarea grabnica a legii salarizarii. ”E nevoie ca legea salarizarii sa fie cat mai urgent aprobata. Unele stimulente vor fi incorporate in salariul de baza astfel ca veniturile acelor functionari vor fi oarecum echilibrate”, a conchis Tanasescu.

Fostul ministru se afla de cateva ore in tara, urmand sa insoteasca misiunea FMI la Bucuresti care este prevazuta sa inceapa pe 20 octombrie si sa dureze pana la inceputul lunii noiembrie. Delegatia va avea o misiune dificila, aceea de a aprecia daca Romania si-a indeplinit performantele la sfarsitul lunii septembrie, in conformitate cu prevederile din actualul acord, atat cel cu Comisia Europeana, cat si cel cu FMI si cu Banca Mondiala.

Nici reprezentantii Bancii Nationale nu sunt pentru acordarea stimulentelor in orice conditii. "Nu poti avea si armata mare si solde mari. Mai intai sa restructuram armata si pe urma vedem care e nivelul corect al soldelor", a declarat pentru HotNews un oficial al BNR. “Este regretabil gestul functionarilor din Finante. Pentru a dezamorsa aceasta stare de lucruri e nevoie de o comunicare mai buna din partea conducerii ministerului, a Guvernului. Stimulentele trebuiau ac

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje de Paștele Catolic 2025 pentru familie și prieteni

Libertatea acum 35 minute
Paștele catolic 2025 pică anul acesta, duminică, 20 aprilie, în aceeași zi cu Paștele ortodox. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele catolic 2025. Ce urări să trimiți familiei și prietenilor de Pașt

Record pe piaţa imobiliară din Washington: Jeff Bezos a vândut conacul din Seattle pentru suma de 63 milioane dolari

Ziarul Financiar acum 18 minute
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut recent reşedinţa sa din Seattle pentru suma de 63 milioane dolari, stabilind un nou record pentru piaţa imobiliară din statul Washington, conform informaţiilor publicate de Puget Sound Business Journal. Propri

Cum va fi vremea în perioada 21 aprilie – 18 mai 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 21 aprilie - 18 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum o ora
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Doi morţi şi zeci de răniţi după atacuri ruseşti la Harkov şi Sumî. Ruşii ar fi folosit trei rachete Iskander cu muniţie cu dispersie pentru a ataca al doilea oraş ca mărime din Ucraina

News.ro acum o ora
Loviturile ruseşti s-au soldat cu doi morţi şi peste 60 de răniţi în noaptea de joi spre vineri în Harkov şi Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. Ukrainskaia Pravda citează procurori care susţin că ruşii au lovit Harkovul

Donald Trump spune că îl va vizita pe regele Charles în Marea Britanie, în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida r

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 9 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Mai putem avea încredere în ceea ce vedem? Latura întunecată a noii funcţii AI Clean Up de la Apple

Ziarul Financiar acum o ora
Era în care fotografiile pot fi considerate dovezi ale realităţii ar putea fi pe cale să se încheie. Noua funcţie Clean Up de la Apple, care şterge „magic" elementele nedorite din fotografii, deschide o cutie a Pandorei în materie de manipulare a im

Un șofer de autobuz din Japonia a furat 7 dolari. A fost concediat și i s-a anulat pachetul de pensie de 84.000 de dolari

HotNews acum 2 ore
Curtea Supremă a decis în favoarea primăriei orașului Kyoto, instanța motivând că acțiunea șoferului ar putea submina încrederea publicului în serviciul public de transport . Un șofer de autobuz japonez cu o vechime de 29 de ani de serviciu și-a pie

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

8°/15°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°