„Friending activity. You added 27 new friends this month. Your friends added 27379 new friends.“ 27379 e codul poştal al unui orăşel din Carolina de Nord, Yanceyville. Şi mai e suma tuturor prietenilor noi ai prietenilor mei de pe Facebook. Cu toate astea, nici eu, nici Mark Zuckerberg, fondatorul celebrei reţele sociale, născut cu doar trei luni şi-o zi înaintea mea, nu ne lăsăm duşi de nas de-un cuvînt. Facebook nu-ţi bagă în buzunar prieteni, ci identităţi atent lustruite, numai bune de expus pe wall-ul celorlalţi. Atît. Prietenii, în sensul de „Patrocle-şi-Ahile“ al cuvîntului, nu sînt nici mai mulţi, nici mai puţini ca de obicei, nu au crescut într-un an cît alţii în şapte, şi nici nu au fost înghiţiţi de găurile negre ale Internetului. Au rămas tot acolo unde erau şi acum 2000 de ani, sprijinind pe umerii lor lumea, scuturînd singurătatea de pe hainele noastre, ţinîndu-ne în viaţă cu nimicurile lor mari şi mici.
Sigur, corul nemulţumiţilor o să spună că mileniile astea care au trecut ne-au făcut inumani, că au smuls tandreţea din noi, că ne-au transformat în nişte nenorociţi fără inimă, nişte disperaţi însinguraţi. Statisticienii ar fi chiar în stare să ne spună că, spre deosebire de anul 783 e.n., cînd o persoană avea în medie 7,5 prieteni, în prezent situaţia s-a schimbat, ajungîndu-se la doi prieteni pe cap de locuitor. Nu cred însă că un contabil dintr-o multinaţională (ca să luăm un exemplu pentru care, ştiu, voi fi aspru sancţionată de către contabilii din multinaţionale) are mai puţini prieteni decît un cinstit lucrător al cîmpului din Evul Mediu. Are exact atîţia cît merită şi cît poate să ducă. Pentru că prieteniile nu pică din cer, ci stau mai degrabă în galantar şi aşteaptă să fie luate în grijă de indivizi responsabili, pregătiţi să crească acasă un animal de companie.
DE ACELASI AUTOR Prizonierii conştiinţei noastre Terry GILLIAM:
