Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezervoarele Brăilei pot stoca apă potabilă pentru două-trei zile

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Dacă situaţia se impune, autorităţile municipiului pot stoca 60.000 de mc de apă potabilă în rezervoarele de apă din zona Apollo ale Companiei de Utilităţi "Dunărea" . Cu un consum raţional, s-ar asigura astfel necesarul pentru două- trei zile.

Potrivit primarului Aurel Simionescu, cei 60.000 de mc de apă reprezintă consumul curent al locuitorilor oraşului pe perioda de vară, pentru 24 de ore.

"Având în vedere că în această perioadă consumul este mai scăzut, cu oarece raţionalizare, putem rezista două-trei zile, în condiţiile în care ar fi probleme", apreciază primarul.

Ceea ce ştiu autorităţile la acest moment este că nu ar exista date relevante privind situaţia de urgenţă.

Primarul i-a cerut însă directorului Companiei de Utilităţi Dunărea să monitorizeze, împreună cu specialiştii instituţiei, nivelul concentraţiilor în apa ce ajunge la cetăţeni.

"Rămânem în contact permanent, sunt comandamente la nivelul Prefecturii dar vă spun că nu avem nişte elemente care să ne spună că la Turnu Severin este acestă problemă şi unda vine, s-a spălat sau nu s-a spălat", a mai spus primarul.

Edilul municipiului este totuşi uimit că ultimul răspuns clar vizavi de unda de substanţe toxice de pe Dunăre l-a primit sâmbăta trecută, când unda intrase pe teritoriul Serbiei.

"Important este să ştim dacă ceea ce vine din amonte este într-o concentraţie periculoasă ca să ştim ce reserve ne facem şi ce măsuri luăm cu privire la siguranţa oamenilor... Pentru că dacă le spun oamenilor ca în perioada aceea să consume jumătate de pahar de apă, în loc de un pahar, nu se va întâmpla asta. Este greu de controlat. Dar trebuie să cunoaştem date pentru a gestiona situaţia", este de părere Aurel Simionescu.

La acest moment, Dunărea este singura sursă de alimentare cu apă a municipiului Brăila, după ce acum câţiva ani a fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 15 este aceeași ca la scrutinul din 2019

HotNews acum 42 minute
Prezența la vot la ora 15, în România, este 29,21%, identică cu cea de la aceeași oră de la scrutinul din 2019. Peste 5.270.000 de cetățeni au votat în România până la ora 15, potrivit datelor furnizate de AEP. În străinătate, au mers la urne aproxi

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum 2 ore
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 3 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum o ora
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

„Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună”, spune Zelenski după atacul masiv cu drone rusești VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 24 noiembrie, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°