Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din instituţiile subordonate Ministerului Muncii continuă protestele

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 octombrie 2010 · ·

Liderii sindicali ai angajaţilor din instituţiile subordonate Ministerului Muncii susţin că negocierile cu ministrul Ioan Botiş nu au avut niciun rezultat şi, prin urmare, vor continua protestul spontan. Sursa: THEODOR PANĂSursa: Adi Pîclișan

1 /.

Ingrid Moldoveanu, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a declarat, la finalul întâlnirii cu Botiş, că ministrul nu le-a putut promite că-şi vor primi înapoi stimulentele, având în vedere că o decizie în acest sens ar urma să fie luată doar la „vârful” Ministerului Finanţelor.

„Reprezentanţii ministerului au vrut doar să vadă revendicările noastre, însă au mâinile legate. Nu ei pot decide. Ministrul Ioan Botiş ne-a transmis că ne va da un răspuns după discuţiile de la Ministerul Finanţelor şi că vom avea, la fiecare două săptămâni, câte o întâlnire la nivel de minister. În aceste condiţii, putem vorbi despre un blocaj instituţional, pentru că protestează inspectori de muncă, angajaţi ai agenţiilor de ocupare, ai agenţiei de prestaţii sociale şi ai caselor de pensii. Având în vedere că nu sunt şanse foarte mari să obţinem stimulentele, singura soluţie este să rămânem în stradă”, a explicat Moldoveanu.

Potrivit acesteia, oficialii ar trebui să găsească soluţiile, pentru că „banii au fost bugetaţi deja, stimulentele trebuie acordate, mai ale că, în Ministerul Muncii, salariul dublat de stimulent nu depăşeşte 700-800 de lei”.

Ministrul muncii, Ioan Botiş, a ajuns la ora 11.30 la sediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi i-a invitat pe protestatari să intre în clădire, unde să discute “civilizat”.

Totodată, înainte să ajungă la Ministerul Muncii, ministrul a avut o discuţie asemănătoare cu angajaţii Casei Naţionale de Pensii.

Şi angajaţii agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă din ţară au oprit lucrul, astăzi, pentru a protesta faţă de reducer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 42 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°