Apar uneori în România discuţii despre efectul distrugător al Internetului asupra relaţiilor de prietenie. Se afirmă că a petrece prea mult timp pe Internet duce la alienare şi la încetarea interacţiunilor sociale reale. Discuţia este amuzantă, din cel puţin patru puncte de vedere. Întîi, în România, gradul de utilizare a calculatorului şi a Internetului ia valori net inferioare majorităţii ţărilor europene, cele cu care, de regulă, ne comparăm. Apoi, românii îşi întîlnesc mult mai rar prietenii decît alţi europeni. În al treilea rînd, relaţiile sociale dezvoltate electronic sînt interacţiuni cît se poate de reale. În al patrulea rînd, studiile sociologice arată că relaţia este inversă: de regulă, utilizarea frecventă a Internetului contribuie la creşterea contactelor face-to-face, „în lumea reală“. Prin urmare, este vorba de un fapt ce se petrece mai rar decît în alte părţi, despre nişte relaţii care oricum sînt mai degrabă rare, şi despre o legătură cauzală oricum prost diagnosticată. În substrat însă, discuţia este de fapt una despre prieteni, şi are surse mult mai adînci…
Familistul din Evul Mediu şi prietenul contemporan
Hai să ne imaginăm un om oarecare. Dacă s-ar fi născut pe la 1550, în Europa rurală, ca mai toţi cei de la vremea respectivă, omul cu pricina ar fi avut probabil cel puţin trei-patru fraţi şi o puzderie de veri. Să zicem că nu avea nici un rang nobiliar. Ar fi locuit cu părinţii săi o vreme, apoi, cel mai probabil între 17 şi 22 de ani, s-ar fi căsătorit. Ar fi locuit fie în casa părinţilor săi, fie în casa părinţilor soţiei sale, fie într-o casă din apropiere, destul de probabil chiar în curtea casei părinteşti. Ar fi avut numeroase oportunităţi de a interacţiona cu numeroşii săi veri, fraţi şi cumnaţi. Ar fi făcut repede cel puţin trei-patru copii. Viaţa sa nu ar fi fost una lungă. Pe la 50 de ani, ar fi fost deja bătrîn, asta
