Engleza precară nu l-a împiedicat niciodată pe Traian Băsescu să croşeteze neprotocolar alături de omologii săi europeni.

Domnul Băsescu râde cu gura până la urechi, în egală măsură, alături de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi de premierul italian Silvio Berlusconi. Domnul Băsescu a reuşit chiar performanţa, aproape unică în peisajul european, de a-i smulge hohote de râs cancelarului german Angela Merkel, un personaj obişnuit să-şi dozeze atent reprizele de jovialitate. Domnul Băsescu are însă limitele sale, dincolo de care orice zâmbet se transformă în grimasă, iar engleza nesigură devine tăcere deplină. Sunt genul acela de limite care-ţi asigură un loc călduţ în cărţile de istorie, cel mult mediocru, dar niciodată dezastruos.

Marţi, vizita Angelei Merkel la Bucureşti l-a forţat pe preşedintele României să zâmbească puţin şi să tacă îndelung. Nu era vorba nici despre Schengen, nici despre corupţie, nici despre integrarea ţiganilor sau datoriile statului către investitorii germani. Printre toate acestea, domnul Băsescu ar fi putut naviga lin, precum în zilele bune pe mare, când micile furtuni nu îi dădeau bătăi de cap. De ce a venit, totuşi, cancelarul celei mai puternice ţări europene la Bucureşti? Răspunsul cel mai puţin măgulitor ar fi acesta: pentru că era aproape de Bulgaria, acolo unde Merkel a mers înainte să poposească la Cotroceni.

Diplomaţia germană nu şi-ar fi permis gafa de a ignora capitala României, în contextul dezbaterii inflamate din jurul subiectului Schengen. Ca atare, nici n-a făcut-o, venind la Bucureşti cu un mesaj clasic despre nevoia de reformă şi cu obişnuitele "urecheli" pe tema incapacităţii României de a aşeza pe un făgaş normal chestiuni istorice. De exemplu, retrocedările proprietăţilor etnicilor germani deportaţi sau vânduţi la bucată în perioada regimului comunist. Majoritatea mediilor de infor