Jale mare în cartierul Războieni. Leonard Calotă, tânărul în vârstă de 20 de ani care şi-a luat zilele pentru o iubire neîmpărtăşită, a fost înmormântat în această după-amiază.
Vezi Galerie foto
Familia, prietenii şi vecinii şi-au luat adio, astăzi, de la Leo, tânărul care a refuzat să mai trăiască după ce Denisa, fata pe care o iubea, l-a părăsit. N-a acceptat ideea, mai ales că, la insistenţele fetei, tocmai se întorsese din Italia, unde please la muncă, ca să-şi salveze relaţia.
De înmormântare s-a ocupat tatăl vitreg al băiatului, cel care l-a crescut pe Leo de mic copil. Mama tînărului a fost, toată dimineaţa, în stare de şoc iar durerea a adus-o în pragul leşinului când sicriul a fost scos din casă. Şi chiar dacă l-au condus la groapă, rudelor şi prietenilor nu le vine nici acum să creadă ca Leo, un băiat plin de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze, nu mai e printre ei.