Imigranţii continuă să primească locurile de muncă pe care le refuză spaniolii, mai ales în sectoarele care nu necesită calificare.
Patru din zece imigranţi care muncesc în Spania o fac în agricultură sau în pescuit, conform unui raport care susţine, în plus, că aceştia "continuă să ocupe posturile pe care le refuză spaniolii", scrie 20 minutos.
Prezenţa imigranţilor în ambele sectoare este atât de importantă încât reprezintă practic jumătate din numărul angajaţilor, mai ales în posturile necalificate. Raportul, elaborat de compania de plasare a forţei de muncă Randstad, avertizează că "în ciuda faptului că recesiunea şi creşterea şomajului au provocat o reducere a ofertei locurilor de muncă, încă sunt mulţi muncitori spanioli care selectează oportunităţile de muncă în funcţie de preferinţe şi interese".
"Cu mai puţine oportunităţi şi opţiuni atunci când vine vorba de angajare", imigranţii "continuă să ocupe acele sectoare şi posturi pe care nu le doresc spaniolii". O situaţie care nu este deloc nouă, dat fiind că inclusiv în anii de creştere economică, colectivul de străini "a fost retrogradat în posturi care nu necesită calificare", în conformitate cu acele sectoare cu o mai mare ofertă de locuri de muncă, cum au fost construcţiile şi industria.
Citeşte pe adevarul.es care sunt cele mai frecvente meserii ale imigranţilor şi vezi diferenţele între spanioli şi imigranţi în locurile de muncă ce necesită calificare