- Editorial - nr. 650 / 14 Octombrie, 2010 Anul acesta am participat la doua intalniri. In iunie, la Ludus, la o jumatate de veac de la absolvirea liceului, iar in septembrie, la ASE Bucuresti, la 45 de ani de la terminarea facultatii. Doua momente cruciale din viata unui om, am spune, normale, firesti, pentru orice tanar studios, care definesc calea spre crearea unui destin si implinirea profesionala a fiecaruia. Intalnirile de acest gen, de altfel clipe de neuitat, sunt extrem de benefice pentru cei care le traiesc. Ele ne ofera, la orice varsta, nu numai satisfactia intoarcerii la anii de studiu pe care-i avem bine intipariti in minte, dar si o cale de revitalizare spirituala, prin gura de oxigen pe care o primim de fiecare data cu prilejul revederii cu colegii si profesorii, cu locurile tineretii. O adevarata intoarcere la izvoare. De aceea, sfatul nostru este ca asemenea ocazii nu trebuie ratate. Ele constituie un mare castig in plan personal, exprimand si o atitudine pozitiva a celui in cauza, fata de propriul parcurs al vietii, un punct nodal in care trecutul se ingemaneaza cu prezentul si viitorul. Noi, generatiile mai vechi, educate in acest spirit al solidaritatii de grup, tinem la acest ritual, pe care-l asimilam evenimentelor de referinta din viata noastra. Din pacate, la tinerii studiosi de azi, obiceiul este pe cale de a se pierde, gest care indica schimbarea in rau a atitudinii lor fata de scoala, fata de profesori, transformand anii de studiu intr-o etapa pasagera si mai putin importanta pentru viata lor. O atitudine care ar trebui sa dea de gandit mai-marilor invatamantului romanesc. Evident ca nu toate clasele sau promotiile anterioare rezista uitarii si uzurii timpului, pentru ca nici atunci nivelul de instruire si de educatie nu era pretutindeni la cotele cele mai inalte. Unii se multumesc doar cu primele intalniri, dupa care abandoneaza, ceea