Sfânta Liturghie va fi oficiată astăzi de Prea Fericitul Daniel, iar credincioşii mai au timp până vineri seară pentru a se ruga la sfintele moaşte. Sursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZ
1 /.
Zeci de mii de credincioşi din ţară şi din străinătate au venit la Iaşi pentru a asista la Sfânta Liturghie de astăzi, momentul central al Sărbătorii Sfintei Parascheva.
Slujba începe la ora 9.15 şi va fi oficiată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, pe scena special amenajată în faţa Catedralei Mitropolitane, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La slujbă sunt aşteptate şi personalităţi ale scenei politice.
60.000 de sarmale
După o noapte de aşteptare la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sf. Maxim Mărturisitorul, mii de pelerini îşi continuă astăzi rugăciunile în curtea Catedralei Mitropolitane, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.
"Am decis ca slujba să aibă loc în aer liber pentru a-i bucura pe cei care şi-au dat osteneala de a aştepta zeci de ore la rând", au spus reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
După Liturghie va avea loc şi tradiţionala Masă a Pelerinilor, la Cantina de Ajutor Social din spatele Mitropoliei. În acest sens, organizatorii au pregătit 60.000 de sarmale, 900 de sticle cu suc, 400 de litri de bere şi 500 de litri de vin alb.
Coadă de 1,5 kilometri
În primele patru zile de pelerinaj, în jur de 100.000 de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte.
Ieri, la amiază, rândul de pelerini măsura în jur de 1,5 kilometri, întinzându-se pe cinci străzi din preajma Mitropoliei. Oamenii au aşteptat peste 12 ore pentru a ajunge să se închine la sfintele moaşte, aproximativ 20 de persoane având uşoare probleme medicale.
"Am decis să ne aşezăm la rând cu o seară înainte de oficierea S