Albaiulienii care locuiesc pe cele 24 de străzi din centrul vechi al oraşului cuprinse în proiectul „Reparaţii capitale străzi cu dotare tehnico–edilitară în municipiul Alba Iulia“ şi care nu sunt racordaţi la reţelele de utilităţi au termen de branşare până la data de 15 decembrie.
Primăria Alba Iulia a luat această decizie deoarece încep lucrările de reabilitare a străzilor din cartierele Maieri şi Lipoveni.
Proprietarii de imobile şi terenuri de pe străzile Traian, Munteniei, Basarabiei, Lucian Blaga, Mihai Viteazu, Nicolaie Titulescu, Iaşilor, Ceferiştilor, Maramureşului, Siretului, Dobrogei, Plevnei, Florilor, Ion Arion, Bucureşti, Andrei Mureşanu, Mărăşti, Libertăţii, Oituz, Simion Balint, Morii, Gheorghe Doja, Petre Dobra, Călăraşilor şi Livezii trebuie să facă branşamentele la reţelele de utilităţi, apă, canal, gaz, energie electrică deoarece pe aceste străzi urmează să se execute lucrări de reparaţii în zona drumului.
„Ulterior datei de 15 decembrie şi după finalizarea lucrărilor generale la aceste străzi, nu mai sunt posibile intervenţii în platforma drumului pe o perioadă de cinci ani. Pe cât posibil, se doreşte conservarea în condiţii favorabile a zonei respective pentru o perioadă cât mai lungă de timp“, a spus Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.