Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea pompierului, inspirată dintr-un caz real

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 octombrie 2010 ·

Serialul "Operaţiunea de salvare", azi, de la ora 20.00, la Pro Cinema.

Producţia "Operaţiunea de salvare" (2004), creată de Denis Leary şi Peter Tolan, a fost nominalizată la Globul de Aur şi a câştigat un Premiu Emmy, din cele şase nominalizări.

Pro Cinema va difuza câte un episod în fiecare miercuri şi joi, de la ora 20.00.

Incident în oraşul natal

Creatorul serialului, Denis Leary, urmăreşte vieţile personale şi profesionale ale unor pompieri din New York. Povestea filmului a fost inspirată dintr-un caz real, un incident tragic ce a avut loc în Worcester, oraşul natal al lui Leary.

În urma unui incendiu la un depozit, şase pompieri şi-au pier dut viaţa, inclusiv un văr de-al său şi un prieten din copilărie. Asta l-a determinat să înfiinţeze o fundaţie a pompierilor, ce s-a dovedit a fi foarte eficientă după evenimentele din 11 septembrie 2001. Producătorii au anunţat că filmările la această producţie se vor încheia anul viitor, la aniversarea a 10 ani de la atentatul de la New York.

Acţiunea se petrece în jurul Departamentului 62. Personajul principal, Tommy Gavin, interpretat tot de Denis Leary, este inspirat de prietenul din copilărie al lui Leary, pe care l-a pierdut în incediul din 1999.

Gavin trece prin mai multe traume, prima fiind despărţirea de soţie şi cei trei copii ai săi, este chinuit de coşmarurile în care camarazii săi au murit în lupta cu focul, iar alcoolul şi drogurile au pus stăpânire pe el.

Din Departamentul 62 mai fac parte şeful Jerry Reilly (Jack McGee) care are o problemă serioasă: pariurile. Pentru Sean Garrity (Steven Pasquale), principala calitate este frumuseţea.

Franco Rivera (Daniel Sunjata) este confidentul lui Tommy care îşi trăieşte viaţa în ritm alert. Locotenentul Kenny Shea (John Scurti) scrie poezii în secret, în care îşi e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°