Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii vor picheta sediile PDL, UDMR şi UNPR

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 14 octombrie 2010 ·

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş au fost solidari cu colegii lor de Ministerul Finanţelor Publice şi cei de la Agenţia Naţională a Finanţelor Publice şi au organizat un protest spontan la primirea fluturaşilor de salariu scăzut cu 25% şi eliminarea stimulentelor. Odată cu aceşti fluturaşi de salariu au început strigătele disperate ale oamenilor care nu au prea avut cu ce să meargă acasă la familii. Cu siguranţă urmează proteste peste proteste în rândul bugetarilor şi pentru acest lucru Florian Buzan, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian filiala Mureş îi sfătuieşte pe angajaţi ,,să se protejeze de gazele lacrimogene şi toxice pentru că aşa li se închide gura celor care protestează pentru că mor de foame”. Ieri, liderii filialelor din Mureş ale CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi Meridian au vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre acţiunile de protest organizate care vor avea loc în perioada următoare deoarece acum vor avea loc şi acţiuni de protesc neorganizate, spontane.

Vom picheta sediile PDL şi UDMR

,,Înainte de a vorbi despre acţiunile de protest care vor avea loc, vreau să spun că noi suntem solidari cu colegii noştii de la Finanţe şi suntem alături de ei. Aceste acţiuni de protest sunt generate de situaţia gravă în care se află ţara noastră şi de faptul că nu avem oameni competenţi care să poată rezolva acestă situaţie. Se pare că în acestă perioadă criteriul de bază prin care se face selecţia de către executivul ţării este incompetenţa şi reaua voinţă. La nivel de confederaţii sindicale reprezentative s-a hotărât în perioada următoare pichetarea sediilor partidelor politice aflate la putere respectiv PDL, UDMR şi UNPR”, a declarat Călin Cociş, preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere Mureş

Pe lângă acţiunea pichetării sediilor partidelor aflate la putere, membrii sindicatel

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 3 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 11 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

17°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°