Forţa răzvrătirii de la Ministerul de Finanţe a venit din surpriză: dezordinea a început dintr-o zonă aseptică, populată de "oamenii negri" care îţi scanează portofelul, mânioşi şi perplecşi că în ale lor se făcea mai vid decât în emisferele de Magdeburg.

A fost stupoarea în faţa unor petice de hârtie, ce i-a aruncat în agonia grijilor zilei de mâine, la fel ca pe alţii, mult mai expuşi şi atinşi de intemperiile unei guvernări proaste. Când uimirea s-a întins, oamenii au explodat la uşa cenuşiului ministru Ialomiţianu. Depăşit de situaţie şi mestecând clişee sacadate, şeful cenuşiu al "oamenilor negri" a ţinut-o într-o năuceală şi a umblat de colo-colo cu un rictus uitat în colţul gurii, sub protecţia unor cetăţeni vânjoşi, care i-au apărat propria neputinţă.

Forţa răzvrătirii din fortăreaţa Finanţelor s-a hrănit nu doar din perpetuarea surprizei că nu s-a stins după noaptea albă a două sute de oameni, ci şi din faptul că s-a propagat cu o viteză mare, a cuprins locuri neaşteptate şi a avut efecte vizibile.

A mai venit şi din faptul că revolta s-a întreţinut din disperările şi hotărârile fiecărui combatant de a-şi vinde scump pielea. Acest front de deznădejdi individuale, care s-a tot lărgit, a avut un potenţial de temut, mai tare decât al trecutului protest al "uniformelor". Acela s-a consumat convenţional, cel prezent a avut o simptomatologie nouă, poate şi pentru că îndârjirea oamenilor a fost fără drept de apel, surdă la compromisuri. Pur şi simplu ei au acceptat cu greu promisiunile care li s-au făcut.

În sfârşit, o altă sursă de "benzină" a fost incapacitatea jenantă a Guvernului de a comunica dintr-un început cu răzvrătiţii, în general de a comunica sub presiune. Oţărârile lui Boc şi ale colegului său de la Finanţe au arătat, din nefericire - a câta oară? - că ei şi alţii ca ei sunt corijenţi la putinţa de a empatiza. În niciun caz nu