* asta au încercat poliţiştii brăileni să le explice elevilor, în cadrul acţiunii "Şcoala în siguranţă", care se desfăşoară în această săptămână la nivel naţional
* oamenii legii au identificat, printre factorii generatori de comportamente violente, filmele de acţiune şi jocurile pe computer care stimulează agresivitatea
Toleranţa şi comunicarea sunt soluţii mai eficiente de ieşire dintr-o situaţie critică decât violenţa. Acestea sunt câteva dintre sfaturile pe care poliţiştii le-au dat elevilor, pe parcursul întâlnirilor organizate în cadrul acţiunii "Şcoala în siguranţă", ce se desfăşoară la nivel naţional săptămâna aceasta. Scopul activităţilor este prevenirea violenţei în mediul şcolar, ca modalitate de manifestare a delincvenţei juvenile, prin informare, educare şi conştientizarea elevilor pentru adoptarea unor comportamente prosociale care înseamnă, înainte de orice, respectarea normelor şi valorilor sociale, precum şi a legilor.
În acest context, poliţiştii de la compartimentul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii s-au întâlnit, zilele trecute, cu elevii şi cadrele didactice de la Şcolile cu clasele I-VIII "Aurel Vlaicu" şi "Ion Creangă", dar şi cu conducerea Şcolii Waldorf, pentru iniţierea unor activităţi în parteneriat. Având în vedere conduitele violente care încep să se manifeste din ce în ce mai frecvent în mediul şcolar, poliţiştii au orientat discuţiile cu elevii către această temă. Elevii au identificat astfel formele de manifestare a violenţei, pornind de la simpla tachinare între colegi sau atribuirea de porecle şi până la lovire, bruscare etc. Copiii au expus numeroase situaţii din viaţa de zi cu zi şi, împreună cu poliţiştii, au învăţat cum trebuie să reacţioneze, astfel încât să evite comportamentele violente. Deoarece violenţa este o conduită învăţată, elevii au aflat că acest tip de comportament este folosit de persoanele care n