Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ghionturi evlavioase pentru o porţie de sarmale (FOTOGALERIE)

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Pentru o porţie de mâncare, ploieştenii au stat la rând timp de câteva ore şi s-au îmbrâncit pentru a ajunge mai repede în faţă. Pomana Bisericii „Sfânta Vineri" este oferită cu ocazia împlinirii a 130 de existenţă.

Peste 3.000 de credincioşi au stat ore în şir la coada formată pe câteva sute de metri pentru a atinge moaştele Sfintei Parascheva, aduse azi la Biserica „Sfânta Vineri" din Ploieşti.

După slujbă, miile de ploieşteni s-au îngrămădit la pomana oferită de biserică. Jandarmii au format o barieră şi nu au lăsat oamenii să se bulucească la masa cu bucate, accesul fâcându-se în grupuri mici.

Flămânzi şi fără răbdare, mulţi dintre cei prezenţi au fost nemulţumiţi că au ajuns la mese atât de greu.

„Ar trebui să dea drumul la oameni să mănânce, că nouă ne este foame şi nu avem timp să stăm aici să aşteptăm", spunea, supărat, Marcel Ion, unul dintre cei care aşteptau la rând.

Toate bucatele au fost sfinţite de preoţi înainte de a fi servite credincioşilor înfometaţi.

Mai multe porţii de pomană

Unii dintre aşa-zişii credincioşi au fentat forţele de ordine şi au ajuns la farfuriile cu mâncare de mai multe ori.

„Au venit cred că şi de patru sau cinci ori câte unii. Şi-au pus mâncare în şacosă, au mâncat şi aici două porţii şi tot mai veneau. Nu le mai dăm de mâncare, dacă îi recunoaştem", spune Viorica Ioan, o femeie care împărţea mâncarea la mese.

La corturile Primăriei, copii, tineri şi bătrâni au savurat sarmalele în foi de varză, pâinea cu icre şi colivă, iar la final au băut şi un pahar de vin sfinţit.

De prea multă vigilenţă, organizatorii au făcut şi exces de zel. „M-am dus să iau un pahar de vin şi mi-a spus domnul de acolo că de ce vin, că am mai fost de şapte ori, ori eu abia ajunsesem în faţă. Mulţi dintre oameni au renunţat să mai vină la masă, pentru că organ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Becali: Dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent la prezidenţiale / Sper ca Georgescu să nu fie lăsat să candideze

HotNews acum o ora
Finanțatorul FCSB, deputat AUR, a declarat, vineri, că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, dacă liderul AUR nu își va anunța candidatura. Becali spune că face acest anunț pentru a pune presiune pe George Simion, care a an

Dragoș Anastasiu, consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri

Ziua Constanta acum 35 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, vineri, decizia privind acordarea calității de consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri lui Dragoș Anastasiu. Potrivit Administrației Prezidențiale, în exercitarea calității de consilier on

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă luni, în format online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă luni, în format online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina, anunţă Administraţia Prezidenţială. Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa luni, d

FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al clubului, decizia a fost comunicată FC Botoşani de Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani. „Direcţia pentru Sport şi Agrement Botoşani, referitor la respectarea Regulamentului de funcţionare al Stadioanelor Municipal,

„Te calc cu mașina!” Senatoarea Victoria Stoiciu spune că primește amenințări cu moartea, după ce numele ei a apărut pe o listă publicată de România TV și Realitatea TV

Ziare.com acum 48 minute
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu afirmă că a fost amenințată cu moartea și că a primit sute de mesaje amenințătoare, după ce numele ei a apărut pe o „Listă a Șoroșiștilor”, ce a fost publicată de televiziunile România TV și Realitatea TV. Conform Vic

UNICEF avertizează asupra impactului ”devastator” al războiului asupra copiilor din Ucraina: Unu din cinci copii din Ucraina a pierdut o rudă sau un prieten în conflictul armat

News.ro acum 53 minute
UNICEF face publice date care arată că războiul din Ucraina are un impact „devastator” asupra copiilor. Organizaţia arată că, un studiu pe care l-a realizat arată că în ultimi trei ani, de la escaladarea războiului, unu din cinci copii ucraineni a p

Incendiu puternic la un depozit de anvelope uzate din Tulcea / A fost emis mesaj RO-Alert din cauza dejagărilor mari de fum - FOTO

News.ro acum 34 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un depozit de anvelope uzate din municipiul Tulcea, din cauza degajărilor mari de fum fiind emis mesaj RO-Alert. Nu sunt persoane rănite.

Moșii de iarnă, tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților, una dintre cele mai importante sărbători de pomenire a celor adormiți

Ziare.com acum 6 ore
Sărbătoriți în 2025 pe 22 februarie, Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Morților sunt una dintre cele mai importante sărbători de pomenire a celor adormiți. Potrivit tradiției, cu ocazia Moșilor de Iarnă, credincioși aduc un omagiu celor adormiți și le ofer

VIDEO Analiza de astăzi, la GSP Live: FCSB e în „optimile” Europa League. Ce urmează

Gazeta Sporturilor acum o ora
Alexandru Barbu a revenit cu o nouă ediție GSP Live, astăzi, de la 11:00, alături de Raul Rusescu și Adrian Duță.

Prognoza meteo pentru următoarea lună. Vremea se încălzeşte începând din 3 martie

Mediafax acum 6 ore
Săptămâna 24.02.2025 – 03.03.2025 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar şi uşor mai ridicate în cele nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-8°/-0°
sâm.

-11°/-2°
dum.

-10°/-1°
lun.

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/0°
dum.

-6°/1°
lun.

-4°/4°
Constanta
acum

-1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/2°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-5°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-5°/3°
lun.

-3°/5°
Timisoara
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

-1°/6°